Mihai Constantin: Un punct focal în şedinţa de astăzi a fost închiderea reorganizării ministerelor. Opt ministere au intrat în atenția Guvernului (Video)

28 06. 2024
Mihai Constantin

„Un punct focal în şedinţa de astăzi a fost închiderea reorganizării ministerelor, în baza Legii 296 din 2023, cu cele două principii fundamentale: cel mult 8% personal de conducere, în cadrul ministerelor şi a autorităţilor subordonate şi reducerea posturilor vacante”, a declarat Constantin la finalul şedinţei de guvern.

El a precizat că au intrat în atenţia Guvernului opt ministere: Economiei, Afacerilor Interne, Transporturilor, Sănătăţii, Mediului, Educaţiei, Culturii şi Agriculturii, iar impactul şi centralizările efective ale acestui reorganizări se află în desfăşurare şi vor fi comunicate la o dată ulterioară.

Mihai Constantin a mai anunţat alocarea unor fonduri care fac posibile continuarea unor investiţii la nivel local şi naţional, mai precis peste 1,3 miliarde de lei care vor suplimenta bugetul Ministerului Dezvoltării pentru plata lucrărilor la proiectele de investiţii realizate prin programele naţionale de dezvoltare locală şi prin Programul „Anghel Saligny”, astfel încât toate proiectele să continue fără oprire.

„Alte 400 de milioane de lei vor merge tot prin Ministerul Dezvoltării către proiecte de reabilitare realizate prin Valul Renovării, Fondul Local şi alte componente ale PNRR. În speţă, 600 de cereri de transfer de la autorităţi locale vor fi astfel satisfăcute. Mai punctez şi faptul că 37 de milioane lei vor fi livraţi pentru încheierea proiectelor de construire şi a 110 creşe la nivel naţional. Unele sunt deja recepţionate, mai trebuie făcute câteva plăţi pentru operaţionalizarea totală, altele sunt în diverse faze de execuţie”, a mai precizat Constantin.