Mihai Fifor doreşte că Forţele Navale să fie dotate cu trei submarine; programul ar putea începe în 2020

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, spune că Forţele Navale Române vor fi dotate cu trei submarine, printr-un proiect de înzestrare a Armatei care va fi prezentat în Consiliul Superior de Apărare a Ţării şi în Parlament, după ce vor fi stabiliţi parametrii tehnici. El estimează că programul pentru cele trei submarine ar putea începe în 2020, scrie News.ro.
Economica.net - vin, 02 feb. 2018, 16:21
Mihai Fifor doreşte că Forţele Navale să fie dotate cu trei submarine; programul ar putea începe în 2020

Mihai Fifor a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la bordul fregatei „Regele Ferdinand”, că Forţele Navale vor fi dotate cu trei submarine, în cadrul unui program pe termen mediu şi lung.

„Aş vrea să mai fac o precizare, cea referitoare la programul submarin. S-a speculat foarte mult despre faptul că aş fi afirmat că Forţele Navale Române se vor dota cu un submarin şi desigur foarte multă lume s-a întrebat ce Dumnezeu vrei să faci cu un submarin ? Cred că am fost greşit înţeles. Este vorba de trei submarine cu care Forţele Navale Române intenţionează să se doteze pe termen mediu şi lung”, a afirmat Mihai Fifor, citat de News.ro.

El a precizat că acesta ar fi un alt program major de înzestrare a Armatei, pe lângă cel cu realizarea celor patru corvete multifuncţionale şi modernizarea fregatelor „Regele Ferdinand” şi „Regina Maria”.

„Este un alt program major de înzestrare pe care ne dorim să îl prezentăm în CSAT şi în Parlamentul României pentru a obţine aprobările necesare. Ştiu că poate pare un proiect extrem de ambiţios, dar eu vă spun că este un proiect perfect realizabil şi putem face lucrul acesta într-un şantier naval românesc, aşa cum putem construi şi orice alt tip de navă. Ideea este că suntem în faza în care stabilim parametrii tehnici pentru acest tip de submarin şi repet vom merge în faţa CSAT-ului şi a Parlamentului pentru a prezenta un nou program major de înzestrare”, a afirmat Mihai Fifor.

El estimează că acest program ar putea începe în 2020.

Forţele Navale Române deţin în prezent un singur submarin, Delfinul, dar acesta nu mai este folosit de mai bine de 20 de ani deoarece nu s-au găsit fonduri pentru achiziţia acumulatorilor necesari funcţionării acestuia.

Te-ar mai putea interesa și
România a dat 1,3 miliarde de euro sub formă de ajutoare de stat
România a dat 1,3 miliarde de euro sub formă de ajutoare de stat
Valoarea totală a ajutoarelor de stat aprobate în România a atins, în perioada 2019-2023, suma de 1,3 miliarde euro, iar peste 62% din proiectele de ajutor de stat aprobate au fost acordate......
Domeniu de 94 de hectare, scos la vânzare în Maramureș
Domeniu de 94 de hectare, scos la vânzare în Maramureș
Una dintre cele mai rare și valoroase proprietăți istorice din România, un ansamblu de 4 case tradiționale cu șură ...
Registrul Comerțului anunță că a limitat erorile portalului ONRC
Registrul Comerțului anunță că a limitat erorile portalului ONRC
Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) anunță că a rezolvat o mare parte din erorile noului portal al Registrului ...
Marcel Ciolacu a fost desemnat prim-ministru
Marcel Ciolacu a fost desemnat prim-ministru
Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Marcel Ciolacu drept prim-ministru al României