Mihai Filip – OVES Enterprise: Programatorii au început deja, preventiv, să ceară fee-uri mai mari cu aproximativ 10%. Nu este exclus un nou blocaj al pieței IT

Propunerile de modificare a regimului fiscal aplicabil celor care își desfășoară activitatea în industria de IT produc deja efecte, chiar dacă acestea nu au intrat în vigoare. În acest context, în perioada următoare, am putea asista la o nouă reajustare a pieței, cu potențiale blocaje în demersul de digitalizare a companiilor din România, cu profituri mai mici pentru firmele de software și servicii IT, dar și cu reorientări ale programatorilor către alte piețe, din afara țării, potrivit unei analize OVES Enterprise, companie românească de dezvoltare software.
Lidia Neagu - mie, 23 aug. 2023, 11:07
Mihai Filip - OVES Enterprise: Programatorii au început deja, preventiv, să ceară fee-uri mai mari cu aproximativ 10%. Nu este exclus un nou blocaj al pieței IT

„Programatorii au început deja, preventiv, să ceară fee-uri mai mari cu aproximativ 10%, iar companiile din software și servicii încearcă să transfere, mai departe, aceste costuri la clienți. Contextul, însă, la nivel de piață locală, dar și globală, este unul de restrângere a activității și a bugetelor în IT, nicidecum de disponibilitate pentru creșteri de costuri pe proiecte.

Mai mult, în ultimul an, companiile au renunțat la proiecte neesențiale și, astfel, a devenit tot mai greu pentru firmele de servicii IT să acceseze proiecte noi”, spune Mihai Filip, CEO OVES Enterprise, menționând că nu este exclus un nou blocaj al pieței IT, în care companiile îngheață proiecte și păstrează bugete.

Potrivit acestuia, în lipsa proiectelor pe piața locală, sau a proiectelor slab plătite, tot mai mulți programatori își vor căuta proiecte pe mai mulți bani în afara României, și orientându-se către țări cu taxe mai mici și cu stabilitate mai mare, cum este Moldova, spre exemplu, unde taxele sunt plafonate la 8% pentru următorii 10 ani. Lucru valabil și pentru companiile de software și servicii care vor fi nevoite să caute soluții pentru menținerea sau pentru creșterea profitabilității.

„Multe companii nu vor reuși să păstreze developerii cu experiență implicați în proiecte. Iar situații precum renunțarea la talentele cu fee-uri ridicate, în acord cu skill-urile, și recrutarea unor angajați mai puțin experimentați și mai ieftini, așa cum s-a întâmplat la Google US, de exemplu, vor fi tot mai frecvente. Firmele de IT vor putea absorbi această creștere a fee-urilor doar dacă piața își va reveni din toamnă. Daca nu, trebuie să găsim soluții. Este însă sigur că, acum, clienții nu vor crește bugetele, iar digitalizarea în business în România va încetini”, mai spune Mihai Filip.

Modificările fiscale referitoare la industria IT, care se regăsesc într-un proiect de ordonanță de Guvern, presupun introducerea unui impozit pe venit de 10% pentru programatorii cu venituri de peste 10.000  de lei / lună. La acestea se adaugă și alte propuneri, precum:

  • Impozitul pe dividende va crește de la 8% la 10%, după creșterea decisă anul trecut, de la 5% la 8%;
  • PFA vor plăti CASS (contribuția la sănătate) indiferent de plafonul veniturilor obținute, iar la CAS (pensii) se va aplica un plafon de 36 de salarii minime;
  • În cazul microîntreprinderilor, vor trece de la impozit de 1% la 3% pe venit, microîntreprinderile care:
  1. realizează venituri peste 300.000 lei;
  2. desfășoară activități pe CAEN: 5821 – Activități de editare a jocurilor de calculator, 5829 – Activități de editare a altor produse software, 6201 – Activități de realizare a soft-ului la comandă, 6209 – Alte activități de servicii privind tehnologia informației

Ori, spun reprezentanții OVES Enterprise, adoptate în această formă și, eventual, cu aplicabilitate de la 1 septembrie, modificările propuse vor reprezenta o nouă lovitură pentru industria locală de IT, într-un moment în care și așa industria este în scădere și nu și-a revenit de pe urma șocurilor anterioare: pandemia de COVID-19, perspectiva unei noi crize financiare globale, războiul din Ucraina, creșterea prețurilor la energie, inflație mare etc.

OVES Enterprise este o companie românească de dezvoltare de software, înființată în 2015 la Cluj-Napoca. Începând cu anul 2019, strategia OVES a inclus oferirea de servicii mai complexe de software development pentru proiecte din zona automotive, eCommerce, fintech, telecom, instituții guvernamentale internaționale etc., compania devenind partener tehnologic pentru proiecte complexe și sofisticate din punct de vedere tehnologic. În prezent, 80% din cifra de afaceri a  companiei este generată de proiecte din afara României, ce integrează tehnologii noi din sfera inteligenței artificiale şi big data. OVES Enterprise are, în prezent, peste 200 de angajați și birouri în România, Germania, Emiratele Arabe Unite și SUA.

Te-ar mai putea interesa și
Meteorologii spun că România va suferi de secetă doar local în sudul și estul Olteniei
Meteorologii spun că România va suferi de secetă doar local în sudul și estul Olteniei
Conţinutul de apă în sol va înregistra valori scăzute doar local în sudul şi estul Olteniei, în cursul săptămânii viitoare, iar ritmurile vegetative ale culturilor de toamnă se vor......
Honda și Nissan ar putea construi mașini unul în fabricile celuilalt
Honda și Nissan ar putea construi mașini unul în fabricile celuilalt
Honda și Nissan iau în considerare producția de vehicule unul în fabricile celuilalt, ca parte a planului lor de a aprofunda ...
Oficialii și muncitorii Volkswagen au încheiat un acord ieri, după 70 de ore de discuții
Oficialii și muncitorii Volkswagen au încheiat un acord ieri, după 70 de ore de discuții
Oficialii și muncitorii Volkswagen ar fi semnat un acord după circa o săptămână de discuții, perioadă în care se ...
Fosta fabrică de confecții Cehoslovaca stă pe cel mai scump teren din București scos la vânzare: 4.000 de euro/mp
Fosta fabrică de confecții Cehoslovaca stă pe cel mai scump teren din București scos la vânzare: 4.000 de euro/mp
Fosta fabrică de confecții Cehoslovaca, construită în perioada interbelică, este acum scoasă la vânzare. Clădirea ...