Mihai Necolaiciuc, urmărit penal pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului

Economica.net
11 04. 2016
08_necolaiciuc_ziarul_de_iasi_6019fdd110_59708500

Mihai Necolaiciuc s-a prezentat luni la DNA, ocazie cu care procurorii i-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis luni AGERPRES, Necolaiciuc a fost audiat în calitate de martor, în 5 aprilie, în dosarul 35.211/3/2015 al Tribunalului Bucureşti. În acest dosar sunt judecate trei persoane – Tonea Chiriac, Mitică Chiriac şi Marius Tiberiu Lăcătuş, într-un caz de trafic de influenţă, după ce aceştia au cerut mari sume de bani de la diverse persoane, pretinzând că au relaţii la judecători în vederea rezolvării unor cauze penale.

‘În această împrejurare, suspectul Necolaiciuc a prezentat declaraţii care contravin probelor administrate în cauză, contravin propriilor declaraţii date în cursul urmăririi penale şi aspectelor pe care acesta le cunoştea. Mihai Necolaiciuc, suspect în prezenta cauză, a avut o atitudine omisivă de ascundere, de trecere sub tăcere a faptelor cu caracter esenţial, cu eficienţă probatorie, concludente şi pertinente în cercetarea şi soluţionarea cauzei, cu scopul vădit de a îngreuna aflarea adevărului, tragerea la răspundere penală, de a induce în eroare instanţa de judecată, împrejurări de natură a uşura situaţia juridică a inculpaţilor cercetaţi în dosarul aflat pe rolul instanţei anterior amintite’, susţin procurorii.