Mihai-Răzvan Ungureanu: Arma noastră pe 29 iulie este boicotul

Economica.net
24 07. 2012
ungureanu_22713600_72757900

„Pe 29 iulie vă îndemn pe toţi să nu cădem în capcana pe care cei de la USL ne-au întins-o, pentru că, pentru prima dată în istoria recentă a României, democraţia ar putea fi învinsă cu propriile arme. Arma noastră pe 29 iulie este boicotul”, scrie Ungureanu, preşedintele Iniţiativei Civice de Centru-Dreapta.

„Doar prin nesupunere şi neparticipare le putem spune lui Victor Ponta, Crin Antonescu şi acoliţilor lor că România nu mai are nevoie de politicieni în ADN-ul cărora nu s-a fixat încă instinctul democratic. Mesajul nostru este următorul: NU putem legitima prin participarea noastră un mod de a face politică fără scrupule, demnitate şi în dispreţul întregii societăţi”, mai susţine el.

Colegiul Director al PDL a decis, marţi, să îndemne alegătorii să nu participe la vot la referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, marţi, că neprezentarea la vot la referendum „poate fi mai valoroasă” decât un vot împotriva demiterii sale, el susţinând că prin această atitudine nu este laş, ci acţionează pentru interesul naţional.