Mihai Tudose: Mamaia este un dezastru. Nu se poate face turism cu un sezon de doar trei luni pe an

Europarlamentarul Mihai Tudose, vicepreşedinte al PSD, a declarat, sâmbătă, la Constanţa, că staţiunea Mamaia "e un dezastru", fiind de părere că nu se poate face turism numai cu un sezon de trei luni.
AGERPRES - S, 11 mai 2024, 15:38
Mihai Tudose: Mamaia este un dezastru. Nu se poate face turism cu un sezon de doar trei luni pe an

„Noi stăm să vorbim de două tarabe din Mamaia care, între noi fie vorba, arată un dezastru. Haideţi că v-o spun eu! E un dezastru! Dacă ăla e plan de sistematizare sau ce e acolo, e un termen din ăsta mai ciudat, dar nu vi-l spun, că mă duc la combaterea discriminării după aia. Am fost, în mai anul trecut, la o nuntă în Constanţa. Stăteam la etajul 7, înainte de nuntă, pe balcon şi ţineam cafeaua pe masă cu mâna, că pleca cafeaua de acolo din cauza boxelor de jos, la trei după amiaza, în extrasezon. Înţeleg că e frumos cu muzică, dar… Şi acolo aveam un excavator, dincolo o macara, nişte betoane acolo, două amaneturi, un chioşc de gogoşi. Jenant!”, a afirmat Tudose într-o conferinţă de presă, întrebat despre staţiunea Mamaia, relatează Agerpres.

Potrivit acestuia, este nevoie de o strategie de turism şi de dezvoltare corectă a staţiunii.

„Nu-mi place nici Mamaia, nici Năvodari! Trebuie dezvoltare integrală (…). Nu poate să funcţioneze Constanţa doar trei luni pe an. Turism din ăsta de trei luni. De două luni dacă plouă sau o lună dacă e şi frig. Sunt hoteluri, 12 luni pe an trebuie să se întâmple ceva aici, de la tot felul de concursuri, simpozioane şi aşa mai departe. Cineva trebuie să aibă imaginaţie şi să le pună pe masă. Aici, cine vinde gogoşi două luni, gata, ne-am scos, am plecat acasă. Ăsta nu-i turism! Asta nu-i Constanţa!”, a mai afirmat Mihai Tudose.

Şi preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, crede că staţiunea Mamaia „a regresat”.

Întrebat de jurnalişti dacă îşi petrece concediul la Mamaia, Ciolacu a spus: „Eu îmi petrec concediul în România. De mult timp nu am mai plecat. Pentru mine, Mamaia, în acest moment, mai ales pentru vârsta mea, nu mai e aşa atractivă. Mamaia nu că a stagnat, a dat înapoi”.

Marcel Ciolacu şi Mihai Tudose, coordonatorul campaniei electorale pentru europarlamentare din partea PSD, au fost prezenţi, sâmbătă, la Constanţa, la lansarea candidaţilor din judeţ.

Te-ar mai putea interesa și
Prețurile rămân ridicate. Nuclearelectrica a vândut energie cu livrare în următorul an și jumătate cu peste 120 de euro/MWh. Din nou
Prețurile rămân ridicate. Nuclearelectrica a vândut energie cu livrare în următorul an și jumătate cu peste 120 de ...
Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a vândut din nou o cantitate semnificativă de energie electrică pe piață, cu livrare în următorul an și jumătate, la......
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: În august va începe asfaltarea lotului cu primul tunel. Va fi gata înainte de termen – constructor
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: În august va începe asfaltarea lotului cu primul tunel. Va fi gata înainte de termen ...
Constructorul secțiunii 4 Tigveni - Curtea de Argeș a A1 Sibiu - Pitești estimează că în august va începe lucrările ...
Afaceri record pentru mallurile din București în 2024
Afaceri record pentru mallurile din București în 2024
Cele mai mari malluri din București au înregistrat în 2024 afaceri record, potrivit datelor financiare analizate de Economica.net ...
După controlul care a zguduit compania, Consiliul de Supraveghere al Transelectrica a cerut executivului să implementeze toate măsurile recomandatate de Curtea de Conturi
După controlul care a zguduit compania, Consiliul de Supraveghere al Transelectrica a cerut executivului să implementeze ...
Consiliul de Supraveghere al Transelectrica a solicitat executivului companiei implementarea măsurilor recomandate de Curtea ...