Mihai Tudose, propus de coaliţia PSD-ALDE pentru funcţia de premier. Fişă biografică

Ministrul interimar al Economiei, Mihai Tudose, a fost validat pentru funcţia de premier, de Comitetul Executiv Naţional al PSD, a anunţat, la 26 iunie 2017, vicepreşedintele PSD, Lia Olguţa Vasilescu. Totodată, Biroul Politic Central al ALDE şi parlamentarii partidului au stabilit că Mihai Tudose este propunerea de premier pe care coaliţia PSD-ALDE o va avansa şefului statului, Klaus Iohannis, la consultările de la Cotroceni din 26 iunie 2017.
Economica.net - lun, 26 iun. 2017, 11:01
Mihai Tudose, propus de coaliţia PSD-ALDE pentru funcţia de premier. Fişă biografică

Mihai Tudose s-a născut la 6 martie 1967, la Brăila.

Este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Administrative din cadrul Universităţii Creştine Dimitrie Cantemir din Bucureşti (1995) şi al cursului postuniversitar ‘Management şi gestiunea afacerilor’ (2001), la Facultatea de Ştiinţe Economice, Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi. De asemenea, a absolvit un curs postuniversitar în domeniul securităţii naţionale (2006), la Colegiul Superior de Securitate Naţională, Serviciul Român de Informaţii, potrivit CV-ului publicat pe site-ul Camerei Deputaţilor, http://www.cdep.ro/.

A urmat un curs de specializare pentru cadre de conducere (SES), la Centrul European Marshall pentru Studii de Securitate Naţională – Garmisch din Germania (2006) şi un curs de specializare postuniversitar, la Colegiul Naţional de Apărare – Bucureşti (2006).

A făcut un master în Politici Economice Europene, la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti (2006-2007) şi a urmat un curs postuniversitar la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi, Facultatea de Ştiinţe Economice, specializarea ‘Managementul comunicării şi relaţii publice’ (2006-2007); a absolvit un curs de specializare în ‘Analiza şi rezolvarea conflictelor armate’, la Universitatea Georgetown, SUA, în colaborare cu Colegiul Naţional de Apărare (2007) şi a făcut cursuri postuniversitare în ”Relaţii internaţionale şi integrare europeană”, la Institutul Diplomatic Român, sub egida Ministerului Afacerilor Externe (2007).

În 2008, a absolvit masterul ”Turismul în contextul dezvoltării regionale durabile”, la Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală – Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, Departamentul pentru învăţământ la distanţă.

În 2010, a obţinut titlul de doctor în domeniul Ştiinţe Militare şi Informaţii, pe tema ”Protecţia infrastructurilor critice”, la Academia Naţională de Informaţii ”Mihai Viteazul”, Serviciul Român de Informaţii.

A urmat o carieră universitară, fiind lector universitar (2011), la Academia Naţională de Informaţii ”Mihai Viteazul”, Serviciul Român de Informaţii, având ca specializare ”Protecţia infrastructurilor critice” şi ”Strategii de securitate şi apărare”, apoi conferenţiar universitar (2013), la aceeaşi instituţie, cu specializările ”Protecţia infrastructurilor critice” şi ”Securitate naţională şi euroatlantică”. Din 2013, deţine o adeverinţă de certificare pentru profesia didactică – monospecializare, de la Universitatea Naţională de Apărare ‘Carol I’ – Departamentul de management militar şi de pregătire a personalului didactic.

Şi-a început cariera politică în anul 1992, fiind membru FDSN (1992), apoi secretar organizatoric (1992-1996). A fost vicepreşedinte al Organizaţiei de Tineret (OT) a PDSR (1997-2002) şi preşedinte al Organizaţiei de Tineret PDSR Brăila (1997-2002). A fost membru în Consiliul Naţional PSD (din 1994) şi preşedintele organizaţiei PSD municipiul Brăila (2004-2008). Vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene PSD Brăila (1996-2014), apoi preşedinte al Organizaţiei Judeţene PSD Brăila (2014-2015). Din 2015, este vicepreşedinte PSD.

A fost şef de birou senatorial (1992-1999) şi consilier judeţean Brăila (1999-2000), ocupând, în acelaşi timp, funcţia de consilier juridic/marketing la SC Farex SA Brăila (1999-2000).

A intrat în Parlamentul României în 2000, după ce a câştigat primul mandat de deputat. Din acelaşi an, a făcut parte din Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, ca membru supleant (2000-2007), membru (2007-2014), Raportor asupra Ratificării Codului European de Securitate Socială (2002), iar în 2003, prin contribuţia la Raportul OECD şi Economia Mondială. Au urmat mandatele 2004-2008, când a candidat pe listele Uniunii Naţionale PSD+PUR; 2008-2012, pe listele Alianţei Politice Partidul Social Democrat + Partidul Conservator, şi 2012-2016, din partea Partidului Social Democrat. În urma alegerilor parlamentare din 11 decembrie 2016, Mihai Tudose a obţinut un nou mandat de deputat în circumscripţia electorală nr. 9 Brăila, candidând pe listele Partidului Social Democrat. A fost validat în funcţie la 21 decembrie 2016.

A fost membru al Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor (2000-2004), apoi preşedinte al acestei Comisii (2004-2014 şi din dec. 2015). De asemenea, în actuala legislatură, a fost preşedinte al Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare (dec. 2016 – febr. 2017).

A fost ministru al Economiei, Comerţului şi Turismului. (17 dec. 2014 – 17 nov. 2015).

La 22 februarie 2017, Mihai Tudose a fost validat, în cadrul Comitetului Executiv Naţional al PSD, pentru funcţia de ministru al Economiei, în locul lui Alexandru Petrescu. A depus jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Economiei, la 23 februarie 2017. La 14 iunie 2017, şi-a înaintat demisia din funcţie, alături de majoritatea membrilor Cabinetului Grindeanu. La 21 iunie 2017, Guvernul Grindeanu a fost demis prin moţiune de cenzură.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...