Mihail Vlasov, condamnat la 9 ani şi 10 luni închisoare. Decizia nu e definitivă
Conform deciziei instanţei, Vlasov a primit 2 ani închisoare pentru folosirea influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii unor foloase, 6 ani pentru delapidare cu consecinţe deosebit de grave, 2 ani şi 6 luni închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Judecătorii au constatat că infracţiunile din acest dosar sunt concurente cu infracţiunea de trafic de influenţă, pentru care Vlasov a fost condamnat definitiv în anul 2015 de Curtea de Apel Bucureşti la 5 ani şi 8 luni închisoare, el fiind eliberat condiţionat în septembrie 2017.
CAB a anulat decizia de eliberare condiţionată şi la pedeapsa rezultată de 6 ani închisoare a aplicat un spor de 3 ani şi 10 luni închisoare, el având de executat în final 9 ani şi 10 luni închisoare.
În acelaşi dosar, fiica lui Mihail Vlasov, Ingrid Vlasov, a fost condamnată la un an închisoare cu suspendare, iar soţul acesteia, Marian Nedelcu, a primit 2 ani şi 6 luni închisoare cu executare.
De asemenea, au fost condamnaţi: Rodica Luiza Grigorescu (secretar general CCIR) – 2 ani şi 10 luni închisoare cu executare, Mariana Rodica Suciu (director general la SC Romexpo SA) – 3 ani şi 4 luni închisoare cu executare, Nicolai Zdrobici – 2 ani şi 3 luni închisoare cu executare.
Pe latură civilă, instanţa a dispus ca Mihail Vlasov să plătească 53.823.942 lei daune materiale către Camera de Comerţ şi Industrie a României, din care 48.301.870 lei singur, iar 5.522.071 lei în solidar cu ceilalţi inculpaţi.
De asemenea, Mihail Vlasov trebuie să plătească 6.086.741 lei daune materiale către partea civilă Romexpo SA, în solidar cu ceilalţi inculpaţi.
În plus, judecătorii au pus sechestru pe bunurile mobile şi imobile ale lui Mihail Vlasov şi celorlalţi inculpaţi până la concurenţa sumei de 59.910.683 lei, însă au ridicat sechestrul pe bunurile deţinute de Ana Maria Vlasov, Viviana Florina Vlasov şi societatea Casa Wanda 02 SRL.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
DNA susţine că, în perioada 2008 – 2014, Mihail Vlasov, abuzând de funcţia de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, a întreprins demersuri pentru obţinerea unor foloase materiale personale şi pentru persoane din anturajul său, în detrimentul instituţiei pe care o reprezenta.
Potrivit procurorilor, au fost adus grave prejudicii atât Camerei de Comerţ, cât şi SC Romexpo SA, la care CCIR este acţionar majoritar.
„După ce a preluat conducerea CCIR, Mihail Vlasov a întreprins acţiuni astfel încât bani din bugetul instituţiei să ajungă la diverse entităţi/societăţi comerciale, în scopul sprijinirii intereselor materiale proprii sau ale unor membri de familie, prin încheierea de contracte şi convenţii. Concret, el şi-a folosit autoritatea şi influenţa faţă de inculpatele Ştefănescu, Grigorescu şi Suciu, pe care le-a determinat să semneze contracte în fals, având drept scop însuşirea şi respectiv folosirea resurselor materiale ale celor două entităţi”, spun anchetatorii.
DNA menţionează că, prin contractele semnate, respectiv contracte de închiriere, contracte de prestări servicii sau colaborare, contracte de asistenţă juridică cu Cabinetul Individual „Avocat Mihail M. Vlasov”, au fost direcţionate sume de bani sau au fost puse la dispoziţie imobile din patrimoniul CCIR şi Romexpo la preţuri derizorii, în favoarea lui Mihail Vlasov şi a unor membri de familie.
„Mihail Vlasov şi-a însuşit sume de bani din bugetul CCIR, pe care le-a cheltuit în interes propriu, după cum urmează: suma de 47.599.382,90 lei retrasă din ‘Fondul la dispoziţia biroului de conducere/Fond la dispoziţia preşedintelui’, prevăzut în bugetul CCIR, ridicată în numerar, pe bază de dispoziţii de plată către casierie; suma de 702.487,68 lei retrasă din contul bancar al CCIR, prin plăţi efectuate cu cardul către mai multe cazinouri, pentru participarea la jocuri de noroc, fără să o restituie”, mai spune DNA.
Conform DNA, Mihail Vlasov şi celelalte persoane, prin actele şi faptele lor, au produs prejudicii patrimoniilor Camerei de Comerţ şi societăţii Romexpo de peste 54,3 milioane lei, respectiv de aproximativ 6,1 milioane lei.