Mihailo Podoliak, consilier prezidențial ucrainean: Războiul ar mai putea dura între două și șase luni

Războiul cu Rusia ar mai putea dura între două şi până la şase luni, a prezis consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak, citat sâmbătă de dpa, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 04 iun. 2022, 10:34
Mihailo Podoliak, consilier prezidențial ucrainean: Războiul ar mai putea dura între două și șase luni

„Acesta (războiul – n.r.) s-ar putea prelungi între două şi până la şase luni”, a declarat vineri seară Podoliak într-un interviu cu portalul rus de opoziţie Medusa.

În opinia sa, unul dintre principalii factori îl reprezintă capacitatea stocurilor de armament. Un alt factor hotărâtor este felul în care dispoziţia s-ar putea schimba în Europa, Ucraina şi Rusia.

Vor avea loc negocieri de pace doar dacă situaţia pe teren se va schimba şi Rusia nu va mai avea impresia că îşi poate impune condiţiile, a mai spus el.

Podoliak a avertizat că eventuale concesii teritoriale făcute Rusiei nu vor pune capăt războiului. Unele oraşe, precum Mariupol şi, în prezent, Severodoneţk, unde au loc acum lupte aprige, pur şi simplu nu mai există, a atras el atenţia.

Consilierul prezidenţial ucrainean a estimat pierderile Rusiei la circa 80.000 de oameni până în acest moment. În această cifră sunt incluse decesele din rândul armatei regulate, al separatiştilor proruşi şi al mercenarilor din grupul Wagner.

Podoliak a spus că, după un început dezastruos pentru Moscova, cu până la 1.000 de decese pe zi, pierderile actuale ale trupelor ruse şi ucrainene sunt „comparabile”.

Recent, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat pierderile zilnice din tabăra ucraineană la 100 şi până la 500 de morţi şi răniţi.

Te-ar mai putea interesa și
Noi reguli pentru cetățeni, anunțate de ministrul UDMR al dezvoltării din guvernul Bolojan. Ce se schimbă, trebuie să plătim!
Noi reguli pentru cetățeni, anunțate de ministrul UDMR al dezvoltării din guvernul Bolojan. Ce se schimbă, trebuie să ...
Ministerul Dezvoltării și Administrației condus de UDMR pregătește un nou pachet de reformă administrativă care întărește principiul descentralizării, simplifică procedurile aferente și......
Performanța 5G în România: cum a evoluat în ultimul an și unde ne clasează experții internaționali
Performanța 5G în România: cum a evoluat în ultimul an și unde ne clasează experții internaționali
Viteza medie de descărcare 5G a crescut cu doar 3% în România în acest an față de 2024, în timp ce în Polonia aceasta ...
Comerțul alimentar din România a trecut pragul de 40 de miliarde de dolari anul trecut, pe fondul inflației. Online-ul a sărit de 400 de milioane de dolari
Comerțul alimentar din România a trecut pragul de 40 de miliarde de dolari anul trecut, pe fondul inflației. Online-ul ...
În timp ce scumpirile au contribuit și în 2024 la creșterea valorii vânzărilor cu amănuntul, piața românească a ...
Stocurile de gaze sunt “sub traiectoria intermediară”, spune ministrul Energiei
Stocurile de gaze sunt “sub traiectoria intermediară”, spune ministrul Energiei
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, anunţă că stocurile de gaze sunt ”sub traiectoria intermediară, ca urmare a unei ierni ...