Mii de britanici beneficiază de ajutoare de şomaj în alte ţări din UE
Cu toate acestea, guvernul britanic susţine că imigranţi sosesc în număr mare în Marea Britanie pentru a primi ajutoare sociale mai mari decât în ţările de unde provin.
Cel puţin 30.000 de cetăţeni britanici solicită în prezent ajutor de şomaj în ţări din Uniunea Europeană, scrie The Guardian, pe baza unui sondaj realizat în 23 dintre celelalte 27 state membre ale UE.
Sondajul arată că un număr de patru ori mai mare de britanici beneficiază de ajutoare de şomaj în Germania faţă de germanii care beneficiază de aceste ajutoare în Marea Britanie, în timp ce numărul şomerilor britanici care primesc ajutoare în Irlanda îl depăşeşte pe cel al irlandezilor din Marea Britanie cu o rată de cinci la unu.
Studiul a fost publicat după ce cancelarul german Angela Merkel s-a aflat în vizită la Londra luna aceasta pentru discuţii cu premierul David Cameron, care militează pentru ‘reforma’ libertăţii de circulaţie în UE ca parte a strategiei sale de a rescrie termenii calităţii de membru al Marii Britanii în UE înainte de a supune această chestiune unui referendum în 2017, dacă el se va mai afla la putere.
În Finlanda, Suedia, Danemarca, Belgia, Luxemburg, Germania, Austria, Franţa şi Irlanda numărul şomerilor britanici care primesc ajutoare este de aproape trei ori mai mare decât numărul cetăţenilor din aceste ţări care beneficiază de ajutoare asemănătoare în Marea Britanie – 23.011 de britanici faţă de 8.720 de cetăţeni din aceste nouă ţări.
‘30.000 de persoane, sau 2,5% din totalul cetăţenilor britanici, în alte state membre ale Uniunii Europene înseamnă că marea majoritate a britanici din străinătate, precum şi cetăţenii europeni din Marea Britanie, nu reprezintă o greutate excesivă pentru ţările în care trăiesc’, a declarat dr. Roxana Bărbulescu, cercetător pe probleme de imigraţie internaţională de la Universitatea din Sheffield.