Poliţe false Omniasig: Mii de clienţi vor fi audiaţi ca martori în dosarul poliţelor pentru locuinţă

POLITE FALSE OMNIASIG Procurorii au dispus ca în aceste zile să înceapă audierile persoanelor care au semnat poliţe de asigurare pentru locuinţe cu Omniasig, în dosarul în care sunt cercetate mai multe persoane pentru că ar fi întocmit aceste contracte cu încălcarea legislaţiei în vigoare, au anunţat marţi pentru AGERPRES surse din IGPR.
Economica.net - mar, 10 iun. 2014, 13:05
Poliţe false Omniasig: Mii de clienţi vor fi audiaţi ca martori în dosarul poliţelor pentru locuinţă

‘Este vorba de audierea persoanelor care au beneficiat de poliţie, în calitate de martori. Până acum s-au făcut audieri ale directorilor din cadrul societăţii de asigurări, a personalului care a întocmit aceste poliţe – angajaţi sau brokeri de asigurare, iar acum se audiază cei care au beneficiat de aceste poliţe, adică omul de bună credinţă care şi-a încheiat asigurarea, care nu este pus în vreun pericol cu privire la asigurarea lui. Dar, ca să putem face verificarea completă, trebuie şi ei audiaţi. Sunt mii de persoane, volumul de muncă va fi mare, dar trebuie făcut corect’, au spus aceleaşi surse.

Până în prezent, aproape 300 de persoane au fost audiate în acest dosar.

În cauză există suspiciuni de abuz în serviciu şi fals intelectual, fiind începută urmărirea penală.

‘Discutăm de 11.671 de poliţe până în acest moment. Poliţele de asigurare au fost antedatate, cu data de 27 iulie 2013, când a intrat în vigoare legea 243 din 17 iulie 2013, acest aspect fiind practic obiectul verificărilor. Prejudiciul estimat ar fi de 400.000 euro, iar urmărirea penală este asupra a 292 de persoane, la care se adaugă şi alte 47 de persoane cu diferite funcţii’, au precizat sursele citate.

Pe 15 mai, procurorii Parchetului General au acuzat mai mulţi angajaţi ai companiei Omniasig că au încheiat cu persoane fizice contracte de asigurare a locuinţelor cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie.

Potrivit unui comunicat al Parchetului remis AGERPRES, începând cu data de 27 iulie 2013, s-a instituit pentru proprietarii de locuinţe obligaţia încheierii unei poliţe de asigurare obligatorie a locuinţei (PAD – poliţă de asigurare contra dezastrelor naturale: cutremure, inundaţii şi alunecări de teren), în format electronic, separat de încheierea unei poliţe de asigurare facultativă care ar acoperi aceste riscuri.

Prin modificările aduse Legii nr. 260/2008 de dispoziţiile Legii nr. 243 din 17 iulie 2013, publicată în Monitorul Oficial din 24 iulie 2013 şi intrată în vigoare la data de 27 iulie 2013, persoanele fizice şi juridice nu mai puteau încheia contracte de asigurare facultativă a locuinţelor decât dacă încheiau, în prealabil, o asigurare obligatorie a acestora.

În aceste condiţii, societăţile de asigurare puteau încheia contracte de asigurare facultativă numai după ce verificau condiţiile existenţei asigurării obligatorii a locuinţei, inclusiv, dacă asiguratul a plătit prima obligatorie de 20 euro pentru locuinţele de tip A şi 10 euro pentru locuinţele de tip B.

Sumele de 20 şi 10 euro trebuiau virate de societăţile de asigurare în conturile societăţii de asigurare PAID (Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale, societate de asigurare de interes public, componentă esenţială în cadrul programului român de asigurarea catastrofelor).

În cazul Omniasig, antedatând poliţa de asigurare facultativă s-a creat aparenţa că respectivele contracte ar fi fost încheiate într-un moment în care nu exista obligativitatea încheierii asigurării obligatorii şi, respectiv, a încasării primei de asigurare revenite PAID.

Procurorii susţin că, dacă ar fi procedat conform normelor legale în vigoare, angajaţii companiei de asigurare ar fi trebuit să încheie, într-o primă fază, asigurarea obligatorie şi să încaseze suma de 20/10 euro ce urma a fi virată în contul PAID.

Numai după acest moment compania în cauză putea încheia contracte de asigurare facultativă. Practic, orice contract de asigurare facultativă încheiat în absenţa unui contract de asigurare obligatorie a creat în dauna PAID un prejudiciu de 20/10 euro per contract.

Te-ar mai putea interesa și
Starbucks va renunța la politica uși deschise, iar cafenelele vor fi rezervate clienților și angajaților săi
Starbucks va renunța la politica uși deschise, iar cafenelele vor fi rezervate clienților și angajaților săi
Compania multinațională americană Starbucks a anunțat luni că va renunța la politica sa de „uși deschise”, care permitea persoanelor care nu sunt clienți să folosească toaletele sau să......
Anunţ important despre programul Casa Verde Fotovoltaice făcut de Ministerul Mediului
Anunţ important despre programul Casa Verde Fotovoltaice făcut de Ministerul Mediului
Perioada de implementare a proiectelor din cadrul Programului "Casa Verde Fotovoltaice 2023" va fi prelungită, a anunţat, ...
57.600 de imobile vândute în decembrie 2024, cu 800 sub cifra din noiembrie
57.600 de imobile vândute în decembrie 2024, cu 800 sub cifra din noiembrie
Aproape 57.600 de imobile au fost vândute, în decembrie 2024, la nivelul întregii țări, cu peste 800 mai puține față ...
S&P înrăutăţeşte perspectiva ratingului Nissan. E posibilă o nouă retrogradare
S&P înrăutăţeşte perspectiva ratingului Nissan. E posibilă o nouă retrogradare
Agenţia de evaluare financiară S&P Global a înrăutăţit perspectiva ratingului de credit al Nissan Motor de la stabilă ...