Mii de manifestanţi protestează la Berlin împotriva proiectelor de liber schimb UE-SUA-Canada

Economica.net
10 10. 2015
proteste_berlin_07275000

Răspunzând la apelul mai multor partide politice, organizaţii sindicale, de protecţie a mediului, antimondialiste şi de apărare a consumatorului, manifestanţii au început să se adune în jurul orei 09:00 GMT în faţa Gării centrale din Berlin, de unde au plecat în marş.

Organizatorii se aşteaptă să vină între 50.000 şi 100.000 de participanţi la această acţiune, mobilizând pentru transportul lor la Berlin numeroase trenuri speciale şi peste 600 de autocare în toată Germania.

Principalul obiectiv al manifestaţiei: acordul TTIP (Transatlantic Trade and Investment Partnership -Tafta, în franceză), a cărui viitoare rundă de negocieri urmează să aibă loc la sfârşitul lunii octombrie la Miami (Florida) şi care urmăreşte să suprime barierele vamale şi între reglementările dintre SUA şi Europa.

Un acord similar, Ceta (Accord économique et commercial global), este în discuţie între UE şi Canada.

Oponenţii se tem că aceste tratate nu vor duce decât la o dereglementare generalizată şi la un recul în aria de acţiune a guvernelor.

În negociere din 2013, acordul comercial SUA-Europa va fi, dacă se va încheia, cel mai vast din lume. Cele două părţi vor să-l încheie înainte de sfârşitul mandatului preşedintelui Barack Obama anul viitor, în pofida numeroaselor obstacole, în special a opoziţiei opiniei publice din unele ţări europene, între care şi Germania.

Susa – AGERPRES