Mii de oameni la un marş unionist pe străzile Chişinăului
Câteva mii de oameni au pornit în marş pe străzile capitalei Republici Moldova, scandând mesaje uniioniste precum „România Mare, vechile hotare” sau „Trăiască şi înflorească Moldova, Ardealul şi Ţara Românească”.
Potrvit publicaţiei Timpul, înainte e a porni pe traseu, Constantin Codreanu le-a citit miilor de oameni adunaţi Proclamaţia de Constituire a Sfatului Ţării 2, iar Nicolae Dabija declaraţia de reunire.
Mii de oameni au pornit în marş pe străzile capitalei Republici Moldova, scandând mesaje uniioniste precum „România Mare, vechile hotare, „Trăiască şi înflorească Moldova, Ardealul şi Ţara Românească” sau „Rusia, nu uita, Basarabia nu-i a ta”..
Pe traseu, numărul participanţilor a crescut, iar organizatorii, citaţi de Timpul, susţin că s-a ajuns la 50.000 de oameni, atât cât estimaseră. Potrivit aceleiaşi surse, poliţiştii au primit o a doua alertă cu bombă, care s-a dovedit falsă.
În paralel cu maşul din oraş, la Palatul Naţional din Chişinău a avut loc „Sfatul Ţării – 2”, un eveniment simbolic organizat de unionişti, care doresc să reediteze momentul din 27 martie 1918 când moldovenii au decis unirea cu România.
Începutul evenimentului a fost marcat de o alarmă falsă cu bombă. La faţa locului s-au deplasat poliţia şi geniştii, după ce autorităţile au primit un apel telefonic în jurul orei 10:00, din partea unui bărbat care a spus că edificiul este minat, transmite moldova.org.
Organizatorii au anunţat că aşteaptă ca aproximativ 50.000 de oameni să se alăture marşului care a pornit din faţa Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” şi va ajunge în gara din Chişinău.
Potrivit Publika TV, în zona centrală a oraşului Chişinăului sunt restricţii de circulaţie pe străzile Mihai Vitezul, Ştefan Cel Mare, Maria Cebotari şi Puşkin.