Mii de persoane manifestează paşnic la Atena contra noului plan de ajutor
Circa 6.000 de persoane, potrivit poliţiei, s-au adunat în apropierea parlamentului. Aproximativ 5.000 de militanţi ai sindicatului PAME, afiliat la partidul comunist, au format cea mai mare parte a manifestanţilor.
Ei s-au alăturat în faţa parlamentului unui grup de aproximativ 700 de protestatari care au răspuns la apelul centralei sindicale a funcţionarilor publici, ADEDY, opusă unui nou plan de ajutor considerat ‘barbar’.
Un al treilea grup de 300 de manifestanţi s-a îndreptat de asemenea spre parlament în spatele unui banner cerând ‘Nu noului memorandum’, numele sub care sunt cunoscute în Grecia planurile de ajutor financiar asociate cu o austeritate drastică. Două planuri au fost deja acordate ţării în 2010 şi 2012, aminteşte France Presse.
Un al treilea ajutor este aşteptat după încheierea cu dificultate a unui acord între Grecia şi creditorii ei UE şi FMI la 13 iulie. Finalizarea acestuia este condiţionată de adoptarea unui pachet de reforme miercuri noapte asupra justiţiei civile şi băncilor în special.
Un prim pachet de măsuri votat săptămâna trecută a fost contestat în stradă la Atena de circa 12.000 de persoane şi au avut loc ciocniri la sfârşitul manifestaţiei, la câţiva metri de parlament, între poliţie şi mici grupuri de protestatari.
Încadrată de importante forţe de poliţie, a doua manifestaţie avea miercuri un caracter paşnic.