Mii de portughezi au manifestat joi împotriva politicii de austeritate
”Există o soluţie. Vrem alegeri”, scandau cei aflaţi în fruntea coloanei de manifestanţi, a căror acţiune a fost organizată de CGTP, principala confederaţie sindicală a ţării, în timp ce pe banderole se putea citi ”Afară cu guvernul!” sau ”Pentru o altă politică”.
Veniţi din Porto (nord), Setubal (sud) sau din Portalegre (centru), manifestanţii s-au îndreptat către Parlament în două coloane, una formată din funcţionari, cealaltă din salariaţi ai sectorului privat.
Manifestanţii protestau îndeosebi faţă de reformele aduse Codului muncii, considerate că aduc mari prejudicii salariaţilor.
Într-un discurs rostit în faţa mulţimii reunite în faţa Parlamentului, secretarul general al CGTP, Armenio Carlos, a cerut introducerea unei ”politici de stânga”, care să răspundă ”realităţilor lucrătorilor şi celor mai sărace persoane”.
Salariaţii au denunţat astfel noile tăieri salariale temporare la funcţionarii cu salarii mai mari de 1.500 de euro, măsură ce a fost adoptată în primă lectură marţi de către Parlament.
Confederaţia sindicală a mobilizat deja mai multe mii de manifestanţi pe 21 iunie la Lisabona şi pe 14 iunie la Porto, cel mai mare oraş al ţării.
Portugalia, care beneficiază din 2011 de un plan de ajutor de 78 miliarde de euro în schimbul unui program de austeritate şi reforme, a ieşit pe 17 mai de sub tutela creditorilor săi.