Mii de zboruri anulate în Franţa, în timp ce reţeaua feroviară pregăteşte de grevă pentru joi

A doua zi de grevă a controlorilor aerieni, care se opun liberalizării spaţiului aerian european, a antrenat miercuri anularea a 1.800 de zboruri în Franţa, unde o întrerupere a lucrului este aşteptată joi în domeniul feroviar, în semn de protest faţă de o reformă a Guvernului, relatează AFP.
Economica.net - mie, 12 iun. 2013, 14:40
Mii de zboruri anulate în Franţa, în timp ce reţeaua feroviară pregăteşte de grevă pentru joi

Într-un comunicat publicat la prânz, DGAC (Direcţia Generală a Aviaţiei Civile) evocă o „acţiune de grevă excepţională urmată de aproape 100% dintre controlorii aerieni”.

DGAC precizează că a solicitat companiilor aeriene să crească numărul anulărilor de zboruri atât pe aeroporturile pariziene Roissy şi Orly, cât şi pe cele din Beauvais, la nord de Paris, Lyon (centru-est), Nisa (sud-est), Marsilia (sud), Toulouse şi Bordeaux (sud-vest).

„În afară de cele 1.800 de zboruri anulate preventiv astăzi, mai sunt 65 de zboruri care au fost anulate la Roissy şi 60 la Orly”, dintr-o medie de 7.650 de zboruri pe zi, a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al DGAC. Centrele navigaţiei aeriene funcţionează la capacitate minimă.

„Ziua se anunţă mai complicată decât ieri”, după ce alte sindicate s-au alăturat acţiunii de grevă, a precizat purtătorul de cuvânt.

Sindicatul Naţional al Controlorilor Traficului Aerian (SNCTA), care a lansat greva marţi, a fost urmat miercuri de mai multe sindicate care aparţin de DGAC (CGT, CFDT, Unsa şi FO), în cadrul unei zile acţiune la nivel european.

Acţiuni identice sunt prevăzute în alte zece ţări europene cu participarea unor membri ai Federaţiei Europene a Muncitorilor din Transporturi (ETF). Ei denunţă un proiect al Bruxelles-ului, iniţiat în urmă cu zece ani, privind crearea unui spaţiu unic european.

Marţi, greva s-a soldat cu anularea a aproximativ un sfert din zborurile programate în Franţa. Parisul şi Berlinul au cerut Bruxelles-ului să suspende proiectul prezentat în Parlamentul European.

„O revenire la normal” este prevăzută joi în spaţiul aerian francez, însă reţeaua feroviară va prelua mişcările sociale în domeniul transporturilor, cu o acţiune de grevă anunţată de Societatea Naţională a Căilor Ferate (SNCF).

În medie, patru trenuri din zece vor circula pe liniile de mare viteză (TGV) şi regionale (TER). Apelul la grevă a fost lansat de sindicate de la căile ferate, în semn de protest faţă de o reformă guvernamentală în domeniul transportului feroviar.

La nivel internaţional, circulaţia trenurilor se va desfăşura în condiţii normale pe liniile Eurostar (Londra), Thalys (Bruxelles, Amsterdam) şi Alleo (Germania). Perturbări ale traficului feroviar sunt anunţate în direcţia Elveţiei (unu din două) şi Italiei (unu din trei).

Feroviarii francezi denunţă un proiect guvernamental privind crearea a trei instituţii publice cu caracter industrial şi comercial (EPIC) care, în opinia lor, poate provoca o divizare în sistemul feroviar.

SNCF angajează 150.000 de persoane în domeniul feroviar, iar aproximativ 15.000 de trenuri circulă zilnic în Franţa.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...