Mike Pompeo: Statele Unite doresc o schimbare fundamentală a Organizației Mondiale a Sănătății

SUA vor "să schimbe radical" funcţionarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), pe care o critică vehement pentru modul în care a gestionat începutul pandemiei de COVID-19, a declarat marţi şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo (foto), citat de AFP, informează Agerpres.
Economica.net - mar, 14 apr. 2020, 17:55
Mike Pompeo: Statele Unite doresc o schimbare fundamentală a Organizației Mondiale a Sănătății

OMS „nu a făcut ceea ce trebuia să facă la început”, a afirmat el într-un interviu acordat unui post de radio din Florida, reluând acuzaţia administraţiei preşedintelui Donald Trump care consideră că agenţia ONU a fost prea aliniată poziţiilor Chinei.

Preşedintele american a ameninţat că va suspenda contribuţia Washingtonului pentru OMS şi a promis că va lua o decizie în cursul acestei săptămâni.

„Noi trebuie să ne asigurăm că banii pe care îi cheltuim – dolarii contribuabililor americani, banii care vin de la oameni de aici din SUA – sunt utilizaţi cu înţelepciune şi pentru misiunea prevăzută”, a explicat Mike Pompeo.

„În trecut, OMS a făcut treabă bună. Din păcate, de această dată, ea nu a făcut tot ceea ce putea să facă mai bine şi astfel trebuie să facem presiuni pentru a schimba radical aceasta”, a adăugat el. Pompeo a evocat, fără să ofere mai multe precizări, „o decizie diferită astfel încât aceste misiuni importante pentru sănătatea mondială” să fie „efectiv îndeplinite”.

Secretarul de stat american şi-a reiterat acuzaţiile împotriva Beijingului, care – potrivit Washingtonului – a întârziat să comunice restului lumii gravitatea reală a epidemiei. Dar, întrebat despre voinţa unor aleşi americani de a „pedepsi” China, el nu şi-a afişat clar intenţiile, notează AFP.

„Cei care nu au acţionat în mod potrivit şi au indus în eroare ori nu au împărtăşit informaţiile cum trebuia sau, cinstit vorbind, care au dus campanii de dezinformare, sunt sigur că vor trebui să dea socoteala la momentul potrivit”, a afirmat şeful Departamentului de Stat.

Te-ar mai putea interesa și
Intervenție complexă în zona Praid. ANAR lucrează cu zece motopompe pentru reducerea salinității apei din aval după ce salina a fost inundată (Video)
Intervenție complexă în zona Praid. ANAR lucrează cu zece motopompe pentru reducerea salinității apei din aval după ...
Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR) şi Administraţia Bazinală de Apă Mureş (ABA) continuă intervenţiile complexe de reducere a salinităţii apei şi pomparea apei curate aval de......
Fintechul german NAGA, controlat de antreprenorul român Octavian Pătrașcu, își consolidează parteneriatul cu echipa de fotbal Borussia Dortmund
Fintechul german NAGA, controlat de antreprenorul român Octavian Pătrașcu, își consolidează parteneriatul cu echipa ...
NAGA Group, fintech listat la Bursa de Valori din Frankfurt (XETRA: N4G), activ în peste 100 de țări, anunță că își ...
CFR Călători anunță că nu își sistează activitatea și că nu intră în faliment
CFR Călători anunță că nu își sistează activitatea și că nu intră în faliment
Compania CFR Călători S.A. a transmis astăzi un comunicat de presă în care susține că nu își va sista activitatea ...
Conferință internațională la București: Cooperarea Internațională în Combaterea Traficului Ilicit de Mărfuri la Frontiera Estică a Spațiului Schengen
Conferință internațională la București: Cooperarea Internațională în Combaterea Traficului Ilicit de Mărfuri la ...
Asociația ACTIV, ONG din Romania dedicat prevenirii și combaterii comerțului ilicit, a organizat, luni, 16 iunie, în ...