Miliardarul Carl Icahn şi-a majorat deţinerea la Apple cu 500 mil. dolari, la 3,6 miliarde dolari
Icahn a publicat o scrisoare deschisă de şapte pagini adresată acţionarilor Apple, reluând o recomandare anterioară ca producătorul iPhone să majoreze programul de răscumpărare de acţiuni.
„Având în vedere că Apple are numerar de 130 de miliarde de dolari şi un profit net anual anticipat la 40 de miliarde de dolari, precum şi faptul că este dificil de găsit în istorie o perioadă mai bună de împrumutat bani, pare rezonabilă răscumpărarea unor acţiuni în valoare de 50 de miliarde de dolari în anul fiscal 2014”, a afirmat Icahn în scrisoare, care a fost depusă şi la comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare (SEC).
Icahn, în vârstă de 77 de ani, a dezvăluit pentru prima oară participaţia la Apple în luna august, când acţiunile erau tranzacţionate la circa 468 dolari pe unitate. Între timp, preţul acţiunilor Apple a urcat cu 19%.
Icahn a devenit miliardar cumpărând participaţii la companii pentru ca ulterior să preseze conducerile acestora să facă schimbări care să crească valoarea acţiunilor.
Acţiunile Apple erau cotate vineri la aproximativ 556 dolari pe unitate.
Înainte de implicarea lui Icahn, directorul general al Apple Tim Cook a anunţat un plan de returnare către acţionari a 100 de miliarde de dolari, sub formă de dividende şi răscumpărări de titluri.