Miliardarul chinez Li Shufu şi-a redus semnificativ participaţia deţinută la Daimler – Bloomberg

Economica.net
11 01. 2019
mercedes_daimler_67543_65199300

Reprezentanţii Daimler nu au dorit să comenteze informaţia.

La rândul lor, reprezentanţii Zhejiang Geely Holding au anunţat vineri că firma nu a vândut niciuna dintre acţiunile deţinute la Daimler AG, dezminţind informaţiile publicate de Bloomberg.

„În calitate de investitor pe termen lung, Zhejiang Geely Holding nu a vândut acţiuni, acţionariatul Daimler nu a fost modificat”, a declarat un purtător de cuvânt al Geely, pentru Reuters.

În 2018, Li Shufu, proprietarul grupului auto Zhejiang Geely Holding Group, a plătit aproximativ nouă miliarde de dolari pentru 9,69% din acţiunile Daimler.

În Germania, achiziţia a sporit temerile că activele cele mai valoroase ale ţării ajung în mâinile chinezilor. Unul dintre motivele de îngrijorare ale autorităţilor germane este că Li Shufu, fondatorul şi proprietarul Geely, a putut să acumuleze o participaţie de 9,7% din acţiunile Daimler, proprietarul mărcii Mercedes-Benz, fără a fi obligat să dezvăluie informaţii cu privire la acţiunile pe care le deţine.

Potrivit prevederilor actuale, investitorii trebuie să anunţe organismele de reglementare când pachetele lor de acţiuni depăşesc pragurile de 3% şi 5% din drepturile de vot. Însă aceste reguli nu se aplică la toate tipurile de instrumente financiare. Potrivit unor surse citate de Reuters, Geely a colaborat cu grupul bancar american Bank of America Merrill Lynch pentru a acumula acţiuni la Daimler utilizând derivative, ocolind astfel prevederile privind dezvăluirea de informaţii.

În România, Daimler are două unităţi de producţie, la Cugir şi Sebeş.