Miliardarul Diniz a cumpărat 10% din Carrefour Brazilia

Grupul francez de distribuţie Carrefour a anunţat joi că miliardarul brazilian Abilio Diniz a achiziţionat o participaţie de 10% din acţiunile diviziei braziliene a Carrefour, pentru 1,8 miliarde reais (663 milioane de dolari), transmite Reuters.
Economica.net - joi, 18 dec. 2014, 09:06
Miliardarul Diniz a cumpărat 10% din Carrefour Brazilia

‘Această operaţiune este o primă etapă importantă în proiectul anunţat anterior de directorul general Georges Plassat privind deschiderea capitalului filialei braziliene pentru a întări prezenţa sa locală’, a informat grupul Carrefour într-un comunicat de presă.

Peninsula, compania de investiţii a lui Abilio Diniz, va prelua 10% din acţiunile diviziei braziliene a Carrefour pentru 1,8 miliarde reais (663 milioane de dolari), ceea ce evaluează această unitate la 20,4 miliarde de reais. În plus, Peninsula dispune de opţiunea de a-şi majora participaţia până la 16% în următorii cinci ani, scrie Agerpres.

‘Această deschidere a capitalului subsidiarei braziliene ar putea include, în viitor, şi o listare pe bursa din Brazilia’, a precizat Carrefour.

Brazilia este a doua mare piaţă externă pentru Carrefour, anul trecut generând vânzări de peste 34 miliarde reais. În luna martie a acestui an, Carrefour a anunţat că ar putea vinde un pachet de acţiuni la această divizie, dar a precizat că este decis să păstreze controlul.

Cu peste 9.900 de magazine în 33 de ţări, grupul Carrefour este al doilea retailer mondial şi numărul unu în Europa. În România, grupul numără 139 de magazine, dintre care 24 de hipermarketuri ‘Carrefour’, 72 supermarketuri ‘Market’ şi 42 de magazine de proximitate ‘Express’.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria, pe locul 50 în topul realizat de New York Times al celor 52 de destinații care merită vizitate în 2025
Bulgaria, pe locul 50 în topul realizat de New York Times al celor 52 de destinații care merită vizitate în 2025
Bulgaria a fost inclusă pe locul 50 în topul realizat de publicaţia New York Times al celor 52 de destinaţii pe care să le vizitezi în 2025. Călătoria spre Bulgaria a devenit mai facilă......
UGIR: Guvernul trebuie să-şi menţină participațiile în domeniile strategice și chiar să recupereze din cele cedate acolo unde există posibilitatea
UGIR: Guvernul trebuie să-şi menţină participațiile în domeniile strategice și chiar să recupereze din cele cedate ...
Guvernul trebuie să-şi menţină sau să-şi asigure prioritar participaţiile strategice ca acţionar unic sau majoritar ...
FMI estimează că economia globală va crește constant în 2025, în timp ce inflația va continua să scadă
FMI estimează că economia globală va crește constant în 2025, în timp ce inflația va continua să scadă
Fondul Monetar Internaţional va prognoza o creştere constantă a economiei mondiale şi continuarea reducerii inflaţiei, ...
Cum îți înființezi o firmă online în România. Procedura, pas cu pas
Cum îți înființezi o firmă online în România. Procedura, pas cu pas
Înființarea unei firme online în România a devenit un proces mult simplificat și mai accesibil datorită digitalizării ...