Miliardarul Donald Trump declară că îi va expulza pe toţi imigranţii ilegali, dacă va deveni preşedinte al SUA
„Vom păstra integritatea familiilor, însă ei vor trebui să plece”, a declarat Trump într-un interviu acordat sâmbătă postului de televiziune NBC, referindu-se la imigranţii care se află ilegal pe teritoriul american. Întrebat de jurnalist ce se va întâmpla cu cei care au rămas fără un acoperiş deasupra capului la ei în patrie, miliardarul a răspuns: „Vom lucra cu ei… Ei vor trebui să plece… noi fie avem o ţară, fie nu”.
Trump a declarat, de asemenea, că, în cazul în care va fi ales în cea mai înaltă funcţie administrativă din SUA, va anula decretul semnat în noiembrie anul trecut de preşedintele Barack Obama şi care legiferează aflarea pe teritoriul ţării a peste 4 milioane de imigranţi ilegali. Este vorba de persoanele care se află pe teritoriul SUA de mai mult de 5 ani şi sunt părinţi ai unor cetăţeni americani sau persoane care au dreptul la şedere permanentă.
Se estimează că pe teritoriul SUA s-ar afla în prezent peste 11 milioane de imigranţi ilegali.