Miliardarul Donald Trump: Obama ar trebui să-şi ceară scuze şi să demisioneze după cazul de Ebola din New York
‘Dacă acest medic – care a zburat atât de imprudent la New York din Africa de Vest – a contractat Ebola, atunci Obama trebuie să ceară scuze poporului american şi să-şi dea demisia’, a scris Trump, în postarea amintită, scrie Agerpres.
Declaraţia sa survine în contextul în care s-a aflat că un pacient cu simptome de Ebola a fost spitalizat la New York. Este vorba despre medicul Craig Spencer (33 de ani), revenit acasă din Guineea, unde a combătut febra hemoragică Ebola în rândurile organizaţiei ‘Medici Fără Frontiere’.
De acest nefericit caz este vinovat în primul rând Obama, consideră miliardarul Donald Trump.
‘Săptămâni la rând i-am spus preşedintelui Obama să suspende zborurile din vestul Africii. Este atât de simplu, dar el a refuzat. Incompetenţă totală’, scrie Donald Trump în mesajul său de pe Twitter, în opinia sa chiar şi Jimmy Carter (20 ianuarie 1977 – 20 ianuarie 1981) fiind un preşedinte mai bun decât Obama.