Conform declaraţiei miliardarului, cele două combinate nu mai au gaze încă de duminică seara. „Două combinate au rămas fără gaze de duminică seara. Iniţial, mi s-a spus că ambele combinate vor primi luni gaze din nou. Voi da în judecată statul pentru că nu a fost reluată furnizarea de gaze”, a explicat Niculae.
Omul de afaceri Ioan Niculae a explicat luni pentru RTV.NET că este decis să intre într-un război total cu statul în cazul în care va fi deconectat de la reţeaua de gaze, pentru a se putea alimenta populaţia în aceste zile foarte geroase. Miliardarul are deja două procese cu statul pe motiv că i s-au scăzut, nejustificat, livrările în decembrie şi ianuarie, iar acum ar urma al treilea dacă i se taie de tot gazul.
Ioan Niculae este categoric în afirmaţii: trebuie să i se asigure toate cantităţile de gaze stipulate în contractele pe care le are cu distribuitorii, altfel sufocă cu procese statul şi-i cere daune de milioane de dolari pentru pagubele produse fabricilor sale.
„Merg până în pânzele albe. Vor plăti ca popa milioane de dolari pentru că este ilegal să mă tai pe mine, chit că vrei să dai la populaţie (gaz – n.r.). Nu e problema mea că nu s-au asigurat rezervele necesare. Nu e problema mea că distribuitorii E.ON şi GDF SUEZ nu au gaze pentru că n-au stocat şi nu vor să importe. Eu am contract de livrare gaze şi-mi vreau gazele. Va fi scandalul de pe lume dacă-mi lasă fabricile fără gaz”, a spus Niculae.
Reacţia dură a omului de afaceri vine ca urmare a afirmaţiilor unor oficiali din Ministerul Economiei conform cărora deconectarea combinatelor chimice deţinute de Niculae este o „variantă de lucru” în condiţiile în care nu există suficiente gaze şi pentru populaţie şi pentru industrie.
„În caz de forţă majoră, ordinea tăierii e industria şi acele termocentrale care funţionează cu gaz fără a pune, însă, în pericol furnizarea de căldură către populaţie. Avem o variantă de lucru să-l tăiem pe Niculae de la gaze chiar dacă riscăm să fim daţi în judecată pentru pagubele pe care i le producem”, au spus, pentru RTV.NET, sursele citate. Deşi susţin că, în prezent, nu sunt probleme cu gazele, sursele afirmă că „există teamă” din partea autorităţilor pentru zilele următoare, dacă vor fi atât de geroase precum prognozat.
Potrivit acestuia, 10 milioane de dolari ar fi suma minimă pe care ar trebui să i-o dea statul dacă-l deconectează de la gaze. Niculae mai precizează că „a fost băiat bun” că a acceptat o scădere a cantităţilor livrate, doar azi, ca să nu fie întreruptă alimentarea în Bucureşti, însă aşteaptă să se reia furnizarea normală începând cu orele 18.00. Altfel „se lasă cu scandal şi procese”.
De asemenea, condiţiile meteo din ultimele zile, caracterizate prin temperaturi deosebit de scăzute pe întreg teritoriul României, au condus la înregistrarea unui consum zilnic pentru clienţii GDF SUEZ Energy România de 22 milioane metri cubi, faţă de un nivel de 17 milioane metri cubi, care este atins în mod normal în această perioadă a anului, înregistrându-se astfel o creştere a consumului de circa 30%.
Începând cu data de 30 ianuarie, ora 17.00, Distrigaz Sud Reţele a constatat o scădere semnificativă de presiune a gazelor naturale în principalele puncte de interconexiune cu reţeaua naţională de transport a Transgaz, în special în zona Capitalei. Distrigaz Sud Reţele a luat toate măsurile pentru a asigura alimentarea cu gaze naturale la parametri normali a consumatorilor din Bucureşti. Având în vedere parametrii înregistraţi în această dimineaţă în sistemul de distribuţie Distrigaz Sud Reţele a notificat toţi furnizorii şi clienţii deserviţi privind situaţia existentă şi a solicitat luarea tuturor măsurilor necesare pentru echilibrarea sistemului de transport.
Pentru a asigura continuitatea aprovizionării cu gaze naturale a tuturor clienţilor săi, GDF SUEZ Energy România a respectat şi chiar a depăşit obligaţiile de înmagazinare a gazelor naturale pentru ciclul 2011-2012 şi a triplat cantităţile zilnice de gaze naturale preluate din import.
Astfel, faţă de obligaţia de înmagazinare de 8.46 TWh, GDF SUEZ Energy România a înmagazinat o cantitate de 8.93 TWh, obligaţiile de înmagazinare fiind îndeplinite prin contracte încheiate cu operatorii de înmagazinare şi cu furnizorii care înmagazinează gaze pentru GDF SUEZ Energy România.
De asemenea, importurile de gaze naturale au crescut, în medie, în perioada 23-31 ianuarie de la 3 milioane m3 la 11 milioane m3 zilnic pentru clienţii GDF SUEZ Energy România, cifră care reprezintă peste 60% pe zi din totalitatea cantităţilor de gaze importate la nivel naţional.