Miliardarul Niculae a adus un mare combinat din Bărăgan la valoarea unei vile din Bucureşti

Amonil Slobozia valorează, la Bursă, circa 3 milioane de euro. Combinatul din Bărăgan a renunţat, anul trecut, la producţia de îngrăşăminte după 40 de ani de producţie continuă. Instalaţiile de producţie, salariaţii şi o parte din platforma industrială i-au fost luate de firma Chemgas, deţinută de omul de afaceri Ioan Niculae.
Florin Cojocaru - mie, 11 apr. 2012, 21:06
Miliardarul Niculae a adus un mare combinat din Bărăgan la valoarea unei vile din Bucureşti

Valoarea de piaţă a combinatului chimic Amonil Slobozia a ajuns la 12,5 milioane de lei -circa 3 milioane de euro, cea mai mică valoare din ultimii trei ani, preţ comparabil cu al unei case dintr-un cartier bucureştean de lux precum Primăverii ori Dorobanţi. Actiunea cu simbolul AMO este pe un trend descendent din toamna anului trecut de când conducerea societăţii cu acelaşi nume a anunţat că renunţă la producţia de îngrăşăminte chimice în favoarea producţiei de energie electrică. Până anul trecut, Amonil avea 40 de ani de producţie neîntreruptă de îngrăşăminte chimice, în special uree.

Declinul fabricii din Bărăgan a început odată cu intrarea într-un parteneriat cu o firmă din grupul InterAgro, deţinut de miliardarul Ioan Niculae. Datoriile de milioane de euro la gaze pe care Amonil le avea către GDF SUEZ Energy România, fostul Distrigaz Sud, au fost cumpărate de firma Chemgas, care a obligat conducerea Amonil să semneze, în contul datoriei, un contract de procesare gaze. Potrivit acestuia, Chemgas Holding a furnizat gaze către Amonil iar toată producţia acesteia de îngrăşăminte a revenit firmei lui Niculae. Acest parteneriat a durat circa doi ani, din 2009 până spre sfârşitul lui 2011, timp în care Amonil, fiind lipsită de orice beneficiu rezultat în urma vânzării îngrăşămintelor produse chiar de ea, a ajuns să acumuleze datorii peste datorii fiind aproape de faliment. Chiar în condiţiile în care beneficia în totalitate de producţia Amonil, Chemgas tot mai avea sume de recuperat de la compania din Slobozia astfel că a pus sechestru pe principalele instalaţii de produs uree ale Amonil şi i-a preluat cea mai mare parte dintre angajaţi. Mai mult, o parte din platforma industrială a Amonil a ajuns în proprietatea Chemgas care a cerut chirie pentru folosirea ei.

Fără instalaţii, fără teren şi fără angajaţi, conducerea Amonil a ajuns la concluzia că producţia de îngrăşăminte este o activitate de domeniul trecutului şi a înlocuit-o ca obiect principal de activitate cu producţia de energie electrică. O centrală în cogenerare cu două turbine de câte 6 MW este în curs de instalare pe platforma combinatului, pe un teren cesionat de aceeaşi Chemgas, pentru care Amonil va trebui să plătească 13 milioane de lei. Conducerea Amonil nu a oferit niciun fel de estimare despre data finalizării acestui proiect.

„O atare schimbare era previzibilă. De mai mult timp cei de la Amonil aveau în plan să instaleze două turbine de câte 6 MW fiecare. Au şi autorizaţia. Totuşi, eu nu ştiam că acest lucru se va întâmpla atât de curând. Cam 400 de oameni ar urma să-şi piardă locul de muncă ca urmare a reprofilării pe energie electrică. O să mă interesez şi eu să vedem ce şi cum”, spunea, anul trecut, în presă Gabi Ivaşcu primarul din Slobozia.

În prezent, Chemgas produce uree la Slobozia cu instalaţiile, salariaţii şi pe terenul Amonil. Combinatului din Slobozia cu o istorie de 40 de ani în producţia de îngrăşăminte nu i-au rămas decât nişte hale în paragină şi nişte instalaţii dezafectate.

Cifra de afaceri a companiei a înregistrat o scădere drastică în ultimii ani de la 254 milioane de lei în 2009 la circa 10 milioane de lei anul trecut. Amonil a înregistrat, în 2011, o pierdere de  22 de milioane de lei, de peste două ori mai mare decât cifra de afaceri.

Amonil Slobozia a fost înfiinţată în 1969 şi are ca obiect de activitatea fabricarea îngrăşămintelor şi a păroduselor azotoase. Din 1993 compania a devenit cel mai mare producător de uree din ţară produsele sale fiind exportate pe patru continente. Amonil este listată la Bursă unde are o capitalizare de 12,5 milioane de lei. O acţiune AMO costa, ieri la ora 12.00, 0,0107 lei.  Trei offshore-uri din Belize şi Cipru deţin 64% din acţiunile companiei.

Ioan Niculae este al a treilea cel mai bogat român cu o avere de un miliard de euro, potrivit topului Forbes pe 2011. El are afaceri în industria chimică, agricultură, energie, turism şi construcţii.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...