Miliardarul Niculae a gajat un stadion din Ploieşti pentru un credit la bancă
Omul de afaceri Ioan Niculae a lăsat gaj la Credit Europe Bank stadionul FC Prahova din Ploieşti, precum şi alte două terenuri şi imobile din Ploieşti, inclusiv unele active ale rafinăriei Astra Ploieşti, pentru prelungirea până în septembrie 2015 a unei facilităţi de credit de 2,3 milioane de euro.
Creditul are drept scop finanţarea activităţii curente a InterAgro S.A., companie controlată de miliardarul român.
Activul Stadion FC Prahova gajat este compus dintr-un teren de aproape 5 hectare şi din construcţiile situate pe acesta.
O altă ipotecă este pusă pe un imobil compus dintr-un teren de peste 180.000 mp şi construcţiile de pe acesta (cantină, cămin de nefamilişti, parc rezervoare etc) de pe bulevardul Petrolului nr. 59, unde este sediul rafinăriei Astra Română. La toate acestea se adaugă şi alte ipoteci.
Ioan Niculae mai deţine un stadion de fotbal, pe lângă cel din Ploieşti, cel al echipei de Liga 1 Astra Giurgiu, al cărei patron e.
Imperiul din chimie al lui Ioan Niculae se clatină, după ce trei dintre cele şase combinate chimice deţinute de acesta au intrat în insolvenţă. În ultimii doi ani, Niculae nu a ţinut niciodată deschise mai mult de trei combinate, motivând factori ca preţul prohibitiv al gazului şi cojunctura nefavorabilă de pe piaţa îngrăşămintelor.
Firma-mamă, InterAgro S.A., are şi ea cereri de insolvenţă pe rol.
Niculae este al doilea cel mai bogat om din România, cu o avere estimată de 1-1,1 miliarde euro. Are afaceri în chimie, agricultură, energie, imobiliare, turism, fotbal şi transporturi aeriene.