Miliardarul Niculae construieşte un orăşel în mijlocul Capitalei. Vezi VIDEO cu proiectul
Miliardarul din chimie Ioan Niculae va începe de la anul construcţia unui ansamblu rezidenţial şi de birouri pe fosta platformă de la Tutunul Românesc în zona Grozăveşti – Regie din Bucureşti. Proiectul va purta numele de Belvedere şi a obţinut deja PUZ – ul de la Primărie în urmă cu o lună. Finalizarea lucrărilor este aşteptată pentru 2015. „Vom avea trei turnuri de birouri de 36, 30 şi 14 etaje, spaţii de locuit, un hotel şi un spital privat. Construcţia va fi pe cele 7 hectare pe care le deţinem la Tutunul Românesc, lângă Carrefour Orhideea, în ceea ce e noul centru comercial şi financiar al Bucureştiului”, spune Niculae pentru ECONOMICA.NET. Potrivit acestuia, costul întregului ansamblu este de 150 de milioane de euro dintre care doar 30% reprezintă contribuţie proprie iar restul surse atrase.
În unul dintre cele două turnuri ar urma să se mute compania InterAgro, principala sursă de bani a miliardarului, însă cea mai mare parte a spaţiilor de birouri ar urma să fie închiriată către terţi. Potrivit PUZ-ului, cel mai înalt dintre turnuri se va ridica la 119 metri deasupra solului ceea ce face din acesta a doua cea mai înală clădire din România după turnul Raiffeisen din Pipera -Bucureşti care are 137 de metri.
Turnurile de birouri Belvedere se pot face în zona Grozăveşti dar nu s-ar potrivi estetic cu celelalte clădiri din zonă „ Nu e o problemă de sol acolo, s-ar putea face, dar ar fi păcat pentru că nu s-ar potrivi specificului zonei”, spune Arhitectul-Şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu.
Vehiculul investiţional în dezvoltarea acestui proiect este compania New Century Development care a fost capitalizată de mai multe ori în ultimii ani tocmai pentru a pregăti intrarea în forţă a lui Niculae în imobiliare. În urmă cu un an, patronul InterAgro aprecia că piaţa imobiliară ar urma să dea semne de revenire din 2013 şi că investeşte acum în segmentul rezidenţial şi de birouri ca să prindă cele mai bune preţuri de construcţie.
InterAgro este principalul jucător din industria chimică românească deţinând şase fabrici de îngrăşăminte. Totodată, compania patronată de Ioan Niculae deţine poziţia a doua în topul celor mai mari exploatatori de terenuri agricole din ţară cu 55.000 de hectare.
Ioan Niculae este al doilea cel mai bogat român, potrivit Capital, având o avere estimată de circa 1,6 miliarde de euro. Are afaceri în industria chimică, agricultură, energie, tutun, turism, transporturi aeriene şi fotbal.