Miliardarul rus Vitaliy Machitski, care deține ALRO Slatina, a ieșit din dezvoltatorul imobiliar RRG, care a anunțat recent investiții de 60 de milioane de euro în București

10 10. 2024
Lakeside11

Vitaliy Machitski deținea și dezvoltatorul imobiliar RRG, care a finalizat în trecut proiectul imobiliar Linda Residence din estul Bucureștiului, dar și Park Avenue 96 și Lighthouse Residence, cu un total de peste 100 de apartamente. Compania avea în proprietate mai multe terenuri pe care planurile erau de a dezvolta noi blocuri cu apartamente.

Anul acesta, miliardarul rus era unul dintre asociații dezvoltatorului RRG prin STM Development, un offshore din Cipru afiliat grupului Vimetco.

STM Development, reprezentată de Vitalie Lisagor, și-a cesionat părțile sociale reprezentând 50% din capitalul social al RRG Capital către Rating Group Holding. Compania care deține site-ul dezvoltatorului, la fel și RRG Real Estate, sunt acum deținute Rating Group Holding, potrivit datelor consultate în platforma Termene.ro.

Economica.net a întrebat compania dacă Vimetco mai are legătură cu RRG.

„În 2024, RRG Real Estate Group a fost achiziționat integral de familia Iakovlev de la fostul partener. În prezent, compania este o companie independentă, afacere de familie, fără afiliere, parteneriat și fără orice formă de asociere”, au transmis reprezentanții companiei la solicitarea Economica.net.

Recent, compania a anunțat o investiție de 20 de milioane de euro în primele trei blocuri cu 105 apartamente din prima fază  proiectului rezidențial Lakeside11 din București, care vor fi finalizate în 2026.  În total, investiția în ansamblul rezidențial amplasat pe malul lacului Străulești este de 60 de milioane de euro.

„Membrii familiei Iakovlev sunt acționarii companiei. Liderul companiei este Maxim Iakovlev, cetățean britanic, absolvent al Universității Yale, care a lucrat anterior pentru Lehman Brothers, Goldman Sachs si Dresdner Kleinwort Wasserstein. El coordonează toate deciziile strategice legate de proiectele curente și viitoare ale RRG Real Estate Group”, ne-a mai transmis RGG.