Miliardarul Soros, în vizită la Kiev, unde va avea o întâlnire cu parlamentari ucraineni

Cunoscutul investitor şi filantrop american George Soros se află luni la Kiev şi urmează să aibă o întâlnire cu parlamentari ucraineni, relatează postul de televiziune Kanal 5, potrivit căruia miliardarul s-a oprit într-unul din hotelurile de cinci stele din capitala Ucrainei.
Economica.net - lun, 12 ian. 2015, 08:35
Miliardarul Soros, în vizită la Kiev, unde va avea o întâlnire cu parlamentari ucraineni

Sosirea sa la Kiev a fost anunţată anterior de Anna Gopko, preşedintele Comisiei pentru afaceri internaţionale din Rada Supremă (parlamentul unicameral ucrainean) pe pagina sa de Facebook. ‘El are idei originale despre rolul şi misiunea Ucrainei în lume’, scrie aceasta, în condiţiile în care presa ucraineană oferă cu zgârcenie informaţii despre prezenţa sa în Ucraina, scrie Agerpres.

Printre problemele pe care parlamentarii ucraineni anticipează că Soros le va aborda la întâlnirea cu ei figurează punerea în practică a unor reforme reale, sprijinul financiar pentru Ucraina, chestiunea estului separatist al ţării, combaterea corupţiei în mod real pentru ca banii contribuabililor europeni şi americani să nu fie delapidaţi.

Ultima oară, Soros a fost la Kiev în toamna anului 2014, într-o vizită care a fost de asemenea puţin mediatizată. Atunci el s-a întâlnit cu reprezentanţi ai autorităţilor şi cercurilor de afaceri, promiţând să găsească fonduri pentru reconstrucţia Donbasului, zona minieră ce include regiunile proruse Doneţk şi Lugansk, teatrul unui conflict sângeros între armata ucraineană şi insurgenţi înarmaţi proruşi.

Într-un recent articol ‘Noua politică de salvare a Ucrainei’, George Soros consideră că Europa ar trebui să asigure Ucrainei un nou pachet de ajutor financiar în valoare de 50 miliarde de dolari sau chiar mai mult.

La Kiev este aşteptată de asemenea şi Anne Brasseur, preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), cu care autorităţile ucrainene doresc să discute despre problema eliberării deputatei ucrainene Nadejda Savcenko, aflată în custodia justiţiei ruse, după ce a fost răpită de pe teritoriul Ucrainei de rebeli proruşi şi predată Moscovei, potrivit presei ucrainene.

Te-ar mai putea interesa și
Treevi Pizza Al Taglio deschide prima locație stradală din Constanța. Noua franciza include și un bar de cocktailuri
Treevi Pizza Al Taglio deschide prima locație stradală din Constanța. Noua franciza include și un bar de cocktailuri
Treevi Pizza Al Taglio, brandul specializat în pizza artizanală romană la felie, își continuă extinderea rețelei la nivel național și inaugurează primul restaurant din Constanța, într-o......
CNAS: Medicamentele compensate pot fi eliberate asiguraților fără să fie necesară imprimarea rețetei
CNAS: Medicamentele compensate pot fi eliberate asiguraților fără să fie necesară imprimarea rețetei
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a informat joi asiguraţii că pot ridica medicamentele de la farmacie ...
Cazinoul din Constanța face angajări. Ce posturi scoate la concurs
Cazinoul din Constanța face angajări. Ce posturi scoate la concurs
Societatea Patrimoniu Constanța Litoral S.R.L., cu sediul în Constanţa, str. Ștefan cel Mare nr.15, anunţă selecţia ...
Signal Iduna a  obținut aprobarea ASF pentru achiziția pachetului majoritar al companiei Garanta Asigurări
Signal Iduna a obținut aprobarea ASF pentru achiziția pachetului majoritar al companiei Garanta Asigurări
Signal Iduna Asigurare Reasigurare anunță că a primit aprobare finală din partea Autorității de Supraveghere Financiară ...