Militarii care pleacă în misiune în ţară vor primi o diurnă de două ori mai mare decât cea primită de civili – proiect

Angajaţii Ministerului Apărării vor avea dreptul la alocaţie zilnică de misiune pentru orice activitate care implică deplasarea la mai mult de 5 km de locul de muncă, potrivit unui proiect deact normativ elaborat de Ministerul Apărării.
Economica.net - S, 31 mart. 2018, 09:08
Militarii care pleacă în misiune în ţară vor primi o diurnă de două ori mai mare decât cea primită de civili – proiect

„Personalul Ministerului Apărării Naţionale care participă la misiuni de instrucţie, exerciţii militare şi aplicaţii în tabere, în poligoane sau în zone în afara localităţilor, pe teritoriul României, la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care îşi are locul permanent de muncă beneficiază, pe perioada executării acestor tipuri de misiuni, de o alocaţie zilnică de misiune, indiferent de funcţia pe care o îndeplineşte”, se arată în proiectul de act normativ.

„Cuantumul alocaţiei (…) se stabileşte la nivel dublu faţă de indemnizaţia de delegare şi de detaşare de care beneficiază personalul autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului”, se mai arată în proiect.

„Pentru misiunea cu o durată de o singură zi, precum şi pentru ultima zi, în cazul misiunii de mai multe zile, alocaţia se acordă numai dacă durata misiunii este de cel puţin 12 ore”, se mai arată în document.

Potrivit unor informaţii ale publicaţiei de specialitate AvocatNet, apărute la începutul acestui an, pentru o zi de deplasare în țara noastră, un angajat poate să primească o diurna deductibilă integral în valoare de cel mult 42,5 lei, în cazul în care delegarea se realizează într-o localitate situată la o distanţă mai mare de cinci km de localitatea în care salariatul îşi are locul permanent de muncă.

Mergând pe această interpretare, ar rezulta că angajaţii Ministerului Apărării au dreptul la o diurnă de până la 85 de lei pe zi.

Te-ar mai putea interesa și
România nu este afectată de deșertificare, ci de fenomenul de aridizare accentuată – consilier de stat Mihaela Frăsineanu
România nu este afectată de deșertificare, ci de fenomenul de aridizare accentuată – consilier de stat Mihaela ...
România nu este afectată de deşertificare, ci fenomenul care se manifestă din ce în ce mai pregnant este aridizarea accentuată, însă vom putea vorbi peste nişte ani de deşertificare, dacă......
UE va elimina tarifele de roaming pentru Republica Moldova începând cu 1 ianuarie 2026
UE va elimina tarifele de roaming pentru Republica Moldova începând cu 1 ianuarie 2026
Uniunea Europeană a convenit eliminarea tarifelor de roaming pentru Republica Moldova începând cu 1 ianuarie 2026, a anunţat ...
Primăria Galați a atribuit un contract de 138 de milioane de lei pentru modernizarea Bulevardului Siderurgiștilor și a Străzii Ștefan cel Mare
Primăria Galați a atribuit un contract de 138 de milioane de lei pentru modernizarea Bulevardului Siderurgiștilor și ...
Primarul Municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a semnat, astăzi, alături de directorul general al Agenției pentru Dezvoltare ...
CPI reclamă Ungaria la Adunarea Statelor Membre pentru că nu l-a arestat pe Netanyahu
CPI reclamă Ungaria la Adunarea Statelor Membre pentru că nu l-a arestat pe Netanyahu
Curtea Penală Internaţională (CPI) a afirmat vineri că Ungaria nu şi-a îndeplinit obligaţia conform Statutului de ...