Millennium Bank acordă credite Prima Casă în lei
Potrivit unu comunicat al băncii, suma maximă a creditului este echivalentul în lei a 57.000 de euro pentru locuinţele finalizate sau echivalentul în lei a 66.500 de euro pentru locuinţele a căror autorizaţie de construcţie a fost eliberată după 2010. Comisioanele de analiză şi de administrare a creditului sunt gratuite, iar perioada maximă este de 30 ani. Banca acceptă până la doi co-debitori pentru împrumut – soţ/soţie, partener, părinţi, socri, copii, fraţi/surori – şi o gamă variată de surse de venit.
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri a alocat Millennium Bank 21 de milioane de lei în cadrul programului Prima Casă din acest an. Banca a fost un jucător activ în toate ediţiile anterioare ale programului, pe perioada căruia a acordat credite Prima Casă în valoare totală de peste 90 de milioane de euro.
De asemenea, reprezentanţii Millennium Bank precizează că oferta de creditare mai include credite de nevoi personale cu sau fără ipotecă şi credite pentru investiţii imobiliare cu avans începând de la 10% şi marje de dobândă începând de la 2,5% la lei sau de la 6,25% la euro.
Millennium Bank face parte din cel mai important grup financiar privat din Portugalia, Millennium bcp, şi şi-a început activitatea pe piaţa românească pe data de 11 octombrie 2007, prin deschiderea simultană a 39 de sucursale, în Bucureşti şi în opt oraşe din ţară.