Millennium BCP a obţinut 494 mil. euro din vânzarea acţiunilor la Piraeus Bank
BCP a precizat că a vândut investitorilor instituţionali un pachet 235,29 milioane de acţiuni ordinare Piraeus la un preţ de 1,50 euro per titlu şi 235 milioane garanţii la un preţ de 60 de eurocenţi per titlu. Preţul la care Millennium BCP a vândut acţiunile Piraeus reprezintă un discount de 8,5%. Procedura de plasare accelerată, destinată investitorilor instituţionali, a început marţi.
Banca portugheză a achiziţionat această participaţie în luna aprilie pentru 400 milioane de euro, când Millennium BCP şi-a vândut subsidiara din Grecia către Piraeus Bank. Vânzarea acestor acţiuni era una din condiţiile impuse BCP de Uniunea Europeană după ce banca portugheză a primit ajutoare de stat în valoare de trei miliarde de euro, din programul internaţional de asistenţă în valoare de 78 de miliarde de euro acordat Portugaliei de UE şi FMI.
Millennium Bank face parte din cel mai important grup financiar privat din Portugalia, şi-a început activitatea pe piaţa românească pe data de 11 octombrie 2007, prin deschiderea simultană a 39 de sucursale, în Bucureşti şi în opt oraşe din ţară.