Millennium BCP va demara o majorare de capital de două miliarde de euro

Banca portugheză Millennium BCP, prezentă şi pe piaţa din România, pregăteşte o majorare de capital de două miliarde de euro pentru a putea rambursa mai rapid ajutoarele de stat de care a beneficiat, au declarat surse din interiorul băncii pentru Reuters.
Economica.net - mar, 24 iun. 2014, 06:36
Millennium BCP va demara o majorare de capital de două miliarde de euro

Millennium BCP, care în anul 2012 a fost sprijinită de statul portughez cu bonduri convertibile în valoare de trei miliarde de euro, va anunţa ‘foarte curând’ demararea unei operaţiuni de majorare de capital, susţin sursele.

‘Emisiunea de acţiuni se poate ridica la aproximativ două miliarde de euro. Este posibil ca acest lucru să se întâmple foarte curând’, au precizat sursele.

Înainte însă de anunţul oficial este nevoie de aprobarea finală din partea Autorităţii de reglementare a pieţei de capital din Portugalia. ‘Mai întâi banca are nevoie de OK-ul final din partea CMVM’, au adăugat sursele.

Este posibil ca Autoritatea de reglementare să fi demarat deja procedura de analiză a propunerii de majorare de capital de la Millennium BCP, care a promis că va rambursa în întregime ajutoarele de stat până la începutul lui 2017 şi de asemenea va vinde o parte din activele cheie, inclusiv afacerile din România şi o divizie de management de fonduri până la finele lui 2015.

Directorul general de la Millennium BCP a confirmat săptămâna trecută pentru Reuters că banca ia în considerare o majorare de capital pentru a putea rambursa mai repede ajutoarele de stat. Cu toate acestea, CEO-ul a precizat că mai întâi banca va derula o analiză pentru a vedea dacă există şi o alternativă mai bună pentru strângerea de capital.

Cea mai mare bancă privată din Portugalia, Millennium bcp, şi-a început activitatea pe piaţa românească pe 11 octombrie 2007, prin deschiderea simultană a 39 de sucursale, în Bucureşti şi în opt oraşe din ţară.

Te-ar mai putea interesa și
Putin susţine conferinţa de presă anuală şi programul televizat de întrebări-răspunsuri
Putin susţine conferinţa de presă anuală şi programul televizat de întrebări-răspunsuri
Rusia - Preşedintele Vladimir Putin îşi susţine joi conferinţa de presă anuală, precum şi programul televizat de întrebări-răspunsuri. Sesiunea de întrebări-răspunsuri pentru......
Bugetul mediu alocat pentru masa de Crăciun ramâne la 1.000 de lei, ca și anul trecut. Estimare Freshful by eMag
Bugetul mediu alocat pentru masa de Crăciun ramâne la 1.000 de lei, ca și anul trecut. Estimare Freshful by eMag
Freshful by eMag, cel mai mare retailer alimentar online din România, estimează că anul acesta clienții companiei vor ...
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mâine la ora 15:00 se deschide circulația pe tronsonul 3
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mâine la ora 15:00 se deschide circulația pe tronsonul 3
Mâine se va putea circula pe autostradă de la Buzău la Focșani (A7), pe aproape 80 de kilometri, anunță joi Cristian ...
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi că PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Executivului şi va vota ...