Millstone Development va dezvolta, din 2020, trei proiecte rezidenţiale cu o valoare de piaţă de 25 mil. euro

Millstone Developments, companie fondată de Horia Chioseaua și Johan Rogiers, doi foști manageri ai dezvoltatorului belgian Liebrecht & Wood, plănuiește să dezvolte trei proiecte rezidențiale, în zona centrală a Bucureștiului cu o valoare de piață totală de peste 25 de milioane de euro. Lucrările de construcție vor începe în primăvara lui 2020. 
Economica.net - mar, 10 dec. 2019, 10:57
Millstone Development va dezvolta, din 2020, trei proiecte rezidenţiale cu o valoare de piaţă de 25 mil. euro

Cele trei proiecte vor purta numele ariei în care se găsesc: Virgiliu 21-23, foarte aproape de Parcul Operei și zona Eroilor, Voievozi 63, în zona Calea Victoriei – Parcul Nicolae Iorga. Numele celui de-al treilea proiect e încă secret, dar acesta va fi amplasat în perimetrul Piața Universității – Biserica Armenească.

Toate proiectele se găsesc în diferite faze ale autorizației de construire. Lucrările vor începe în primăvara anului 2020 pentru Virgiliu 21-23, iar startul celui de-al treilea proiect este planificat pentru începutul lui 2021.

Virgiliu 21-23 este un boutique rezidențial 30 de apartamente (două, trei și patru camere), precum și 30 de locuri de parcare.

Voievozi 63 are 24 de apartamente (două, trei și patru camere, precum și duplexuri cu trei și patru camere) și 38 de locuri de parcare. Este un proiect rezidențial exclusivist, iar fiecare unitate va avea o terasă sau o logie, în vreme ce etajul superior va beneficia de o terasă ce-l va înconjura complet, iar apartamentele de la parter vor avea acces la o grădină privată. La parter vor exista, de asemenea, o cafenea și un spațiu de retail.

Al treilea proiect este și cel mai mare dintre cele trei, având 40 de apartamente și 48 de locuri de parcare, cu spații pentru retail și servicii publice se vor găsi la parterul clădirii.

Prețurile apartamentelor din fiecare proiect au prețuri de pornire de la 210.000 euro.

La începutul acestui an Johan Rogiers, fondatorul Liebrecht & wooD, Horia Chioseaua s-au despărțit de partenerul lor Christian Dumolin, alături de care au creat Millstone Developments în 2015 și se pregăteau de investiții într-un proiect rezidențial cu 200 de apartamente pe un teren de 26.000 de mp pe malul lacului Grivița din București.  Rogiers și Chioseaua și-au făcut exitul din acest proiect, care a rămas în portofoliul belgienilor de la Koramic Real Estate, deținuti de Christian Dumolin.

 În urma separării, Millstone Developments a rămas cu un proiect de birouri din apropierea aeroportului din Otopeni și a cumpărat mai multe terenuri în centrul Bucureștiului pentru proiecte rezidețiale, pe care le dezvoltă în prezent.


 

Te-ar mai putea interesa și
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare cu stricteţe o nouă directivă privind diligenţa în materie de......
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...