Minea: România trebuie să ia o decizie- creşte porci pentru comerţ intracomunitar sau în bătătura omului, pentru Crăciun
„România trebuie să ia o decizie, şi este treaba autorităţilor, dacă vrea să crească porci ca să facă comerţ intracomunitar, să folosească ceea ce rezultă din cultura mare, cereale pentru îmbogăţire în zootehnie şi pentru comerţ intracomunitar sau doreşte să creştem porci fiecare pe unde apucă, câţi apucă, ca să-i mâncăm plini de veselie de Crăciun. Eu nu sunt împotriva niciunei soluţii. Dacă se doreşte să mâncăm porci de Crăciun din bătătura oamenilor, nu am nimic împotrivă, dar să le spunem celor care au ferme mari să renunţe, pentru că şansele lor de revenire (în urma apariţiei virusului pestei porcine africane – n. r.) sunt sub zero”, a spus Minea.
El susţine că, potrivit datelor oficiale, 72% din porcii crescuţi în gospodării în Uniunea Europeană sunt în România, deşi datele pe care le-a constatat în teren ridică acest procentaj la 90%.
„România, la ora actuală, este un caz paradoxal. Potrivit datelor oficiale, are 72% din porcii crescuţi în gospodării din întreaga Europă. Spun date oficiale, pentru că avem cam 1,1 milioane de porci în gospodăriile populaţiei, iar pe datele din teren sunt peste 3 milioane, deci creşte pe procent la 90%, iar o parte din aceşti porci, aşa-zişi de subzistenţă, sunt o afacere curată. Când avem 4 milioane şi ceva de porci în complexe şi tot 4 milioane în gospodării, ştim de ce spunem că piaţa neagră este la 50% din piaţa reală. E o chestie de aritmetică. Măsurile de biosecuritate, cu sute de porci pe coclauri, pe câmp, în pădure, pe unde apuci, sunt imposibil de realizat”, a avertizat Minea.
În opinia acestuia, mistreţul despre care se spune că ar fi unul dintre vectorii de răspândire a pestei porcine africane „este mult mai puţin periculos la ora actuală dacă privim dinamica răspândirii PPA pe teritoriul României”.
„În România, pesta porcină africană sare dintr-o regiune în alta sau dintr-o comună în alta la zeci sau sute de kilometri. E clar că nici mistreţul nu a zburat dintr-un oraş în altul şi nici porcii domestici nu au alergat. Principalul vinovat este omul. După cum ştiţi, când s-a spus despre pestă, toţi ţăranii şi-au sacrificat porcii, i-au pus în congelator şi i-au dus la rude, la neamuri şi la prieteni. Asta e cea mai bună cale să duci mai departe boala. Aştept cu nerăbdare când vor scoate porcul din congelator şi va începe pesta şi în alte părţi”, a atras atenţia şeful Romalimenta.
În acest context, Minea susţine că ANSVSA a procedat „ca la carte”, în cazul PPA, afirmând că autorităţile locale sunt principalele vinovate de răspândirea virusului.
„Medicul veterinar găseşte boala şi trasează măsurile. Medicul veterinar nu aleargă după porci cu satârul în mână, nu păzeşte şoselele, nu verifică ce are în frigider, nu e treaba lui, este treaba autorităţilor locale. Ele au lăsat să se circule aşa cum s-a circulat. Veterinarul nu poate să-i dea amendă omului că are fermă ilegală, el poată să o propună, dar omul nu a primit amendă, a primit despăgubire. Aferim! Sunt bani publici şi avem de nu ştim ce să facem cu ei. Problema cea mai mare este că din acele zone de risc, zona roşie, nu se poate cumpăra carne chiar dacă în fermă nu există boală şi nu putem face comerţ intracomunitar. (…) Practic, oamenii cu ferme au păţit-o nevinovaţi, iar zona, ca să devină albă, ar trebui lichidate toate efectivele cu risc din zonă, deci din toate curţile oamenilor. Nu vorbesc de cei care au un porc sau doi, ci de cei care au 50-100 de porci. Dacă nu vom face acest lucru, pentru industrie există o singură soluţie: de a cumpăra carne din zone indemne sau din comerţ intracomunitar ca să putem vinde în Europa. Practic, nu s-a importat mai multă carne din Europa, ci procesatele cresc cu 20-30% pe an. Există bani pentru agricultură şi industrie alimentară, dar trebuie o legislaţie coerentă în rest. Eu îmi doresc să cumpăr materia primă din România, eu sunt patriot, dar patriotismul nu înseamnă să cumpăr mai scump de pe piaţă”, a explicat preşedintele Romalimenta.
Potrivit sursei citate, industria alimentară era cel mai mare angajator „din România în România”, dar şi la nivel de comunitate europeană, dar „acum nu mai poate fi, pentru că nu mai are ce angaja”.
„Deficitul de personal în industria alimentară este în cel mai fericit caz de 30%, dar părerea mea este că am ajuns la aproape 50%. Nimeni nu vine la angajare, iar angajaţii sunt trecuţi de prima tinereţe cu mult, mare majoritate şi de a doua tinereţe. În fiecare săptămână îmi vin asistaţii social care îmi cer să semnez o hârtie în care să spun că nu am locuri de muncă. Nu-mi vine niciun puşti, mai vin unii cu facultate, dar care au nişte vise… În rest, îmi vin pensionarii. Ce fac? Nu-i angajez? Am nevoie de ei”, arată Minea.
În ceea ce priveşte scumpirea produselor alimentare, şeful Romalimenta afirmă că nu poate face prognoze, pentru că „nimeni nu face scumpiri în decembrie, în perioada promoţiilor”.
„La ora actuală, ne-a dat peste cap chestia cu salariul. Majorarea salariului minim o discutăm, dar tâmpenia aceea cu 15 ani m-a băgat în ceaţă complet. Este o găinărie ca să măreşti impozitul. Este o prostie. Trebuie să mă întrebe şi pe mine, gradul meu de suportabilitate”, a atras atenţia Sorin Minea.
BusinessMark a organizat, vineri, la Bucureşti, cea de-a VI-a ediţie a evenimentului „Romanian Food & Agribusiness Conference”, la care au participat investitori, agricultori, reprezentanţi ai companiilor din industria bunurilor de larg consum (FMCG – Fast Mover Consumer Goods), producători, procesatori, distribuitori şi retaileri.