Minereul descoperit în capitala Boliviei nu este uraniu ci, probabil, tantal

Economica.net
30 08. 2012
radioactiv_30720700

„Iniţial, am crezut că roca conţine uraniu, însă această posibilitate a fost rapid eliminată, cel puţin în ceea ce priveşte uraniul radioactiv”, a declarat pentru presă preşedintele Comibol Hector Cordova.

Acesta din urmă a precizat că minereul conţinut în cele două tone de rocă descoperite într-un imobil din centrul capitalei „poate fi tantal, luând în considerare caracteristicile sale”.

„Ţara noastră nu produce uraniu”, a concluzionat el.

Marţi, ministrul adjunct de Interne Jorge Perez a declarat că „aproape două tone” de minereu „radioactiv” au fost descoperite „în saci” de plastic expuşi intemperiilor la parterul unui imobil din centrul capitalei, în apropierea ambasadelor Statelor Unite, Marii Britanii şi Braziliei.

La scurt timp, ministrul Carlos Romero a precizat că natura minereului rămâne să fie definită.

Tantalul este un metal inalterabil, foarte rezistent la coroziunea provocată de căldură, frig sau agenţi chimici şi folosit în sectorul tehnologiei de vârf. Acesta provine din minereul coltan.