Reprezentanţii sindicatului „Muntele”, care îi reprezintă pe minerii din Valea Jiului, au discutat, marţi, cu ortacii despre începerea unei campanii de ajutorare a oamenilor aflaţi în zonele izolate din cauza zăpezii, potrivit Mediafax.
„Am vorbit cu oamenii şi vom renunţa la masa caldă pe care o primim, iar contravaloarea acesteia va fi folosită pentru cumpărarea unor alimente destinate oamenilor aflaţi în nevoie acum”, a declarat Petre Nica, preşedintele sindicatului „Muntele”.
Minerii din Valea Jiului au renunţat la masa caldă de miercuri, joi şi vineri, valoarea acesteia fiind de circa 25 de lei pe angajat pentru cele trei zile. Destinaţia alimentelor care vor fi achiziţionate cu banii respectivi va fi stabilită în zilele următoare.
Pe de altă parte, Compania Naţională a Huilei şi-a anunţat, încă de duminică, disponibilitatea să trimită o echipă de salvatori minieri profesionişti în zonele izolate pentru a sprijini acţiunile de deszăpezire şi de salvare.
La Compania Naţională a Huilei mai lucrează 7.703 angajaţi.