Mini Cooper la 60 de ani. John Cooper, omul care a adus sportivitate mărcii britanice

Pentru un „petrol head” adevărat, o anume curte din suburbia londoneză Surbiton trebuie să fi fost un paradis. Piese de maşină peste tot, anvelope şi un tată dedicat care înşurubează maşini şi biciclete într-un garaj. Iar în mijlocul lui, un anume John Cooper, care a creat bazele unei cariere extraordinare ca inginer de maşini de curse chiar acolo, imediat după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Până în prezent, numele său nu este asociat doar cu mari succese în Formula 1, ci şi cu modelele deosebit de sportive ale mărcii Mini. Datorită angajamentului lui John Cooper, o variantă de model mai puternică a maşinii revoluţionare de clasă mică a apărut pe piaţă la doar doi ani după ce clasicul Mini a fost lansat în 1959.

Mini Cooper a impresionat imediat prin puterea sa plină de spirit şi agilitatea remarcabilă. Chiar şi 60 de ani mai târziu, numele Mini şi al legendarului inginer de maşini sport sunt remarcabil de des menţionate în acelaşi context atunci când vine vorba de plăcere maximă a condusului cu dimensiuni exterioare Minime.

Baza acestei conexiuni este spiritul sportiv cu adevărat autentic. În Marea Britanie, dorinţa de a concura s-a trezit la scurt timp după încheierea războiului. În toată ţara s-au trasat piste şi s-au organizat concursuri. John Cooper a avut talentul şi ambiţia de a-şi pune amprenta pe această scenă. Avea doar 23 de ani când el şi tatăl său, Charles, au fondat Cooper Car Company în 1946, care s-a dezvoltat rapid şi a început să construiască maşini de curse de succes pentru Formula 3 şi Formula 2. Spiritul inventiv al fiului a culminat cu construirea unui nou tip de monopost, în care motorul nu era plasat în faţa şoferului, aşa cum era obişnuit la acea vreme, ci în spatele acestuia. Cooper a sărbătorit primele victorii cu acesta în 1958. În 1959 şi 1960, Jack Brabham a câştigat titlul piloţilor în Formula 1 cu un monopost Cooper. Principiul revoluţionar al motorului dispus în spate s-a impus permanent în cursele de Grand Prix. Echipa lui Cooper a rămas activă în Formula 1 până la sfârşitul anilor ’60. Printre cei mai cunoscuţi piloţi, pe lângă Jack Brabham, s-au numărat Sir Stirling Moss, Bruce McLaren şi Jochen Rindt.

În timp ce maşinile sale revoluţionare de curse de Formula 1 sunt de multă vreme istorie, influenţa lui John Cooper asupra experienţei de condus sportiv în automobile de serie trăieşte până astăzi. Şi în acest domeniu, totul a început cu un design revoluţionar. În timp ce John Cooper era ocupat să-şi pună amprenta în curse, inginerul Alec Issigonis a dezvoltat o nouă maşină de clasă mică pentru British Motor Corporation. Cu o lungime exterioară de puţin peste trei metri, versiunea clasică Mini a oferit un spaţiu uimitor pentru patru pasageri şi bagajele lor.

Issigonis dispusese motorul transversal în faţă, cu cutia de viteze direct dedesubt. Roţile erau poziţionate mult spre exterior, iar consolele scurte au făcut restul. Cu motorul său cu patru cilindri dispus transversal şi tracţiunea faţă, clasicul Mini a oferit baza unui design pentru maşinile de clasă mică şi compactă, care era complet nou la acea vreme şi încă este utilizat în prezent.

Mini în varianta clasică a început cu o putere a motorului de 34 CP, dar era uşor şi prezenta multă agilitate în viraje datorită tracţiunii pe puntea faţă, ecartamentul lat şi caroseriei rigide la torsiune. În timp ce Issigonis avea în vedere în primul rând un automobil cu preţ scăzut şi economic pentru toată lumea, John Cooper a recunoscut imediat potenţialul sportiv al Mini clasic. Cei doi ingineri ingenioşi se întâlniseră deja în timpul activităţilor comune de curse, mai târziu au cultivat şi relaţii de afaceri şi au dezvoltat o prietenie apropiată de-a lungul timpului. Cu toate acestea, a fost nevoie de multă persuasiune pentru a ridica temperamentul sportiv al clasicului Mini. Cu binecuvântarea conducerii BMC, John Cooper a construit iniţial o serie mică de 1.000 de automobile, al căror motor modificat, extins în cilindree la puţin sub 1,0 litri, a generat 55 CP, ceea ce era suficient pentru o viteză maximă de 135 km/h. De asemenea, Cooper a furnizat o cutie de viteze cu raport mai apropiat, o manetă de viteze mai bine ghidată, frâne cu disc la roţile faţă şi anvelope mai late. În plus, acoperişul era în contrast de culoare, iar interiorul era în două tonuri. Astfel, primul Mini Cooper a apărut pe piaţă în septembrie 1961.

Reacţiile au fost euforice şi au lăsat o singură dorinţă neîmplinită: şi mai multă putere. Cooper şi Issigonis, care se convinseseră de talentul sportiv al versiunii clasice Mini, au mărit capacitatea motorului la 1071 de centimetri cubi. Aceasta a crescut puterea la 70 CP. Tehnologia şasiului a oferit un alt impuls important pentru cariera sportivă a clasicului Mini: Issigonis a deschis noi drumuri şi în domeniile direcţiei şi suspensiei roţilor, punând astfel bazele sentimentului go-kart care este şi astăzi celebru. Articulaţiile universale homocinetice au redus influenţa transmisiei asupra direcţiei, un subcadru de care erau ataşate şi roţile din spate a îmbunătăţit stabilitatea direcţională, o suspensie din cauciuc şi mici amortizoare telescopice asigurau răspuns fin şi acţiune progresivă ale arcului.

Mini Cooper a avut succes imediat pe circuite şi în raliuri. Prima victorie într-un raliu internaţional i-a revenit lui Pat Moss, sora legendarului Sir Stirling Moss, în 1962, în Raliul Lalelor (Olanda). A devenit o legendă cu apariţiile sale în Raliul Monte Carlo. În 1963, finlandezul Rauno Aaltonen a obţinut prima victorie la clasă. Pe lângă trofee, Mini Cooper a câştigat din ce în ce mai multă popularitate an de an. Succesul său în competiţia cu numeroşi rivali mult mai mari şi mai puternici a făcut ca modelul să fie un favorit al publicului. Cele mai apreciate momente au fost victoriile obţinute cu Mini Cooper S în clasamentul general al Raliului Monte Carlo din 1964, 1965 şi 1967. Abia atunci cariera în raliuri a Mini clasic s-a încheiat.

Pe drum, Mini Cooper şi-a încântat fanii din 1961 până în 1971, timp în care denumirea de model a devenit sinonimă cu plăcea unui condus plin de pasiune. Numele John Cooper a rămas prezent constant printre fanii clasicului Mini. Kiturile de tuning dezvoltate de Cooper pentru automobilele de producţie Mini au avut o cerere mare în anii ’70 şi ’80. În 1990, Mini Cooper a revenit în gama de modele. Motorul de 1,3 litri, cu patru cilindri, care iniţial oferea 61 CP funcţiona acum sub capota scurtă. Astfel, o dată în plus, fanii au cucerit acele de păr şi serpentinele lumii cu un Mini Cooper agil şi sportiv. Această versiune cu 63 CP a fost construită până în toamna anului 2000. Succesorul era deja pregătit pentru lansare în acel moment.

Preluarea Rover Group de către BMW la începutul anului 1994 a deschis perspective complet noi pentru marca Mini. La Salonul Internaţional Auto (IAA) de la Frankfurt din 1997 a fost prezentat studiul unui Mini Cooper, care a oferit perspectiva unei noi ediţii a automobilul britanic unic de clasă mică. Ca o interpretare modernă a conceptului tradiţional de automobil, a combinat valorile clasice ale predecesorului său cu cerinţele unui automobil modern în pragul secolului XXI. Astfel, în 2001, noul Mini a apărut pe străzile din întreaga lume.

Noul Mini era mai mare, mai rafinat, mai colorat şi, bineînţeles, actualizat tehnic. De asemenea, a transferat în epoca modernă şi senzaţia go-kart tipică a versiunii clasice Mini. În acelaşi timp, Mini produs la Oxford (Anglia) s-a prezentat ca primul automobil premium din clasa mică. Spre deosebire de cel clasic, Mini Cooper a făcut parte imediat din gama de lansare. Cu o putere maximă de 85 kW/115 CP, şi-a respectat numele. Designul motorului şi al şasiului au format imediat o alianţă armonioasă pentru plăcerea maximă a condusului. Motorul cu patru cilindri, montat din nou transversal în faţă, avea acum o cilindree de 1,6 litri. Puterea a permis ca Mini Cooper să sprinteze de la 0 la 100 km/h în 9,2 secunde şi să atingă o viteză maximă de 197 km/h. Tehnologia de înaltă calitate a şasiului Mini Cooper a inclus suspensie McPherson pe puntea faţă, planetare de lungime egală şi o punte spate multibraţ unică în segmentul automobilelor mici, frâne cu disc pe toate cele patru roţi, precum şi sistem DSC (control dinamic al stabilităţii).

Dorinţa pentru şi mai multă putere a fost împlinită şi cu modernul Mini. Mini Cooper S de 120 kW/163 CP a urmat încă din toamna anului 2001.

În noiembrie 2006, noua ediţie modernă Mini a fost lansată cu o dezvoltare evolutivă a designului şi o revizuire tehnică fundamentală. „De la Original la Original”, aspectul vizual al Mini, care a primit cele mai înalte calificative de apreciere, a fost rafinat în numeroase detalii, care au subliniat şi mai clar virtuţile sportive ale artistului cu forme compacte. Mini Cooper, ce oferea 88 kW/120 CP, şi Mini Cooper S, de 128 kW/175 CP, care au fost disponibile la momentul lansării lor pe piaţă, au impresionat imediat prin performanţele sporite şi prin reducerea semnificativă a consumului de combustibil şi a emisiilor. Doi ani mai târziu, caracteristicile sportive ale unui Mini Cooper au putut fi experimentate pentru prima dată şi cu un motor diesel foarte eficient. La Mini Cooper D şi la Mini Cooper SD, care a fost introdus la scurt timp după aceea, motorul de 81 kW/110 CP, respectiv de 125 kW/170 CP a asigurat o propulsie puternică.

Când a dezvoltat Mini modern la începutul mileniului, Mike Cooper a adus deja în proiect cunoştinţele adunate în familia sa. Fiul lui John Cooper s-a angajat cu pasiune în versiunile deosebit de sportive ale Mini. În anii următori, legătura plină de tradiţii a devenit şi mai strânsă. La începutul anului 2007, BMW Group a achiziţionat drepturile de marcă ale John Cooper Garages. Ca urmare a acestui aranjament, marca John Cooper Works este parte oficială a mărcii Mini din 2008. De atunci, modelele John Cooper Works foarte sportive au reprezentat puterea şi performanţa maximă care pot fi experimentate într-un Mini.

Chiar şi la generaţia actuală de modele, Mini Cooper este simbolul unei porţii suplimentare de distracţie la volan, care acum este realizată într-o mare varietate de forme. Cu un motor pe benzină, cu trei cilindri, sub capotă, acum oferă 100 kW/136 CP. În plus, numele Cooper este ancorat în întreaga gamă a programului actual de modele.

Primul model electric al mărcii se numeşte Mini Cooper SE. Alimentat de un motor electric de 135 kW/184 CP, combină mobilitatea durabilă cu plăcerea caracteristică a condusului, designul expresiv şi calitatea premium. O referinţă unică, produsă în România, la începuturile sportive ale mărcii Cooper, este proiectul de curse bazat pe un Mini Cooper SE, dezvoltat în România. Maşina se prezintă în majoritatea competiţiilor cu numărul 37, numărul pe care l-a purtat Mini în prima victorie de la Monte Carlo, din 1964.

De cealaltă parte a spectrului se află noul Mini John Cooper Works GP. Este propulsat de un motor turbo, cu patru cilindri, ce dezvoltă 225 kW/306 CP, ceea ce îl face cel mai rapid Mini omologat vreodată pentru şosea. Fie că nu emite emisii la nivel local în traficul urban de zi cu zi sau cu dorinţa de nestăvilit de a rula pe circuit: fiecare Mini cu numele Cooper în denumirea modelului poartă spiritul sportiv britanic unic al unei asocieri care există de 60 de ani.