Miniștrii Agriculturii din UE analizează ultimele detalii ale PAC 2014-2020, săptămâna viitoare

Economica.net
22 09. 2013
agricultura_recolta_cereale_500x354_06806700_96525600

„Au rămas în discuție câteva solicitări ale Parlamentului European referitoare la plafonarea veniturilor fermierilor și la creșterea contribuției UE de la 75 la 85%, în zonele defavorizate și scăderea cu 20% în celelalte zone. Este o propunere care ne dezavantajează, dar rămâne să vedem cum decurg negocierile”, a declarat, duminică, pentru AGERPRES, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Achim Irimescu.

Printre cele mai importante aspecte care vor fi dezbătute la întâlnirea de săptămâna viitoare se află problema degresivității plăților, transferarea fondurilor între piloni pentru plățile directe și dezvoltare rurală, precum și nivelurile de cofinanțare și alocările naționale. De asemenea, subiectele abordate vor viza și noutățile aduse de PAC 2014-2020, pentru care va fi lansată și o dezbatere publică.

Miniștrii vor fi informați cu privire la noua strategie UE în domeniul forestier și vor discuta despre problemele privind comerțul agricol internațional.

Achim Irimescu a precizat că, în cea de-a doua zi a reuniunii, miniștrii Agriculturii din statele UE vor avea discuții pe eliminarea cotelor de lapte în 2015 și implicațiile asupra pieței, odată cu intrarea în vigoare a acestei măsuri.

La reuniunea de la Bruxelles, România va fi reprezentată de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, și de secretarul de stat Achim Irimescu.

În data de 26 iunie 2013, negociatorii Uniunii Europene /UE/ au anunțat că au căzut de acord asupra unor modificări substanțiale ale Politicii Agricole Comune /PAC/, fixând regulile care guvernează repartizarea unor subvenții anuale în valoare de 50 de miliarde de euro pentru perioada 2014-2020.

Comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloș, a afirmat, după acest acord, că noua PAC va aduce mai mulți bani agricultorilor din România în următoarea perioadă, ceea ce nu se va întâmpla pentru toate statele membre.

Agricultura rămâne principalul capitol de cheltuieli al UE cu aproximativ 38% din bugetul global, în pofida unei reduceri de 12% a anvelopei pentru următorii șapte ani (2014-2020) până la 373,2 miliarde de euro.