Ministerul Agriculturii a format un grup de lucru pentru a defini priorităţile Politicii Agricole Comune după 2020

Economica.net
21 03. 2017
agricultura_689566878_93116500

Grupul de lucru este format din reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ai Ministerului Mediului, ai Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, precum şi reprezentanţi ai Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, ai Academiei Române, ai Institutului de Economie Agrară şi ai universităţilor şi institutelor de cercetare din domeniu.

‘Astfel, pentru a pregăti sectorul agricol românesc să răspundă principalelor provocări cu care se confruntă agricultura şi mediul rural, din punctul de vedere al securităţii alimentare, al vitalităţii zonelor rurale şi al contribuţiei la soluţionarea provocărilor reprezentate de schimbările climatice, s-a decis crearea grupului de lucru’, se arată în comunicat.

Potrivit Ministerului Agriculturii, obiectivul specific al grupului tehnic de lucru îl reprezintă elaborarea de contribuţii ale sectorului agricol românesc în contextul provocărilor menţionate anterior care vor fi formulate pe parcursul procesului de consultare publică lansat de Comisia Europeană, pentru a defini priorităţile de viitor ale Politicii Agricole Comune, privind modernizarea şi simplificarea politicii agricole comune după anul 2020.

La nivelul Comisiei Europene are loc o amplă consultare privind modernizarea şi simplificarea Politicii Agricole Comune (PAC), România alăturându-se acestui demers. Pe site-ul www.madr.ro, a fost postat link-ul către consultarea publică a CE şi un chestionar adresat tuturor celor interesaţi.

‘România susţine, printre priorităţile Comisiei, importanţa continuării promovării unor măsuri pentru gestionarea riscurilor în agricultură, creşterea competitivităţii în paralel cu asigurarea reînnoirii generaţiilor prin asigurarea accesului la finanţare, precum şi găsirea unui echilibru corect între deschiderea de noi pieţe şi protejarea sectoarelor sensibile. România consideră că prin intermediul unor acţiuni politice de dezvoltare rurală se poate contribui la creşterea economică durabilă la nivelul zonelor rurale din UE’, mai spun oficialii instituţiei.

În ceea ce priveşte primul pilon, România susţine convergenţa plăţilor pentru eliminarea decalajelor între statele membre privind cuantumul la hectar, precum şi menţinerea după 2020 a schemelor de plăţi directe actuale, inclusiv cea pentru sprijinul cuplat.

Referitor la consolidarea guvernării locale în mediul rural, România susţine creşterea capacităţii administrative şi eficacitatea structurilor care guvernează la nivel regional, local şi a grupurilor bazate pe comunitate.

Consultarea Publică a Comisiei Europene este activă până la data de 2 mai 2017.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale încurajează toate formele asociative din sectorul agricol să se implice şi să contribuie alături de reprezentanţii grupului tehnic de lucru la conturarea unei concepţii unitare a sectoarelor prioritare pentru România în Politica Agricolă Comună (PAC) după 2020.