Ministerul Agriculturii a relocat peste 5,5 milioane de euro către sprijinul cuplat în sectorul vegetal

Economica.net
05 06. 2024
ministerul_agriculturii_70282500-scaled

Potrivit unui comunicat al Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), disponibilul de 5.588.556 de euro rămas la nivelul intervenţiilor care vizează sprijinul cuplat în sectorul vegetal după stabilirea cuantumului maxim prevăzut în PS pentru intervenţiile sub-accesate, se realocă către intervenţiile ce vizează sprijinul cuplat vegetal care au fost supra-accesate, prin acest transfer asigurându-se cuantumul unitar stabilit la nivelul PS PAC.

Referitor la ecoschemele din sectorul zootehnic, cuantumul stabilit este în prezent la nivelul maxim prevăzut în documentul de programare, precizează MADR.

În ceea ce priveşte nivelul sprijinului cuplat în zootehnie, în urma stabilirii numărului final de animale eligibile şi a împărţirii bugetului existent la nivelul fiecărei intervenţii, cuantumurile finale au crescut, urmând ca fermierii să primească diferenţa dintre cuantumurile nou stabilite şi cele stabilite la nivelul anului 2023 prin OMADR 481/2023.

Mai mult, aproximativ un milion de euro rămaşi disponibili la nivelul intervenţiilor care vizează sprijinul cuplat vegetal au fost redistribuiţi către PD 24 – Sprijin cuplat pentru venit – ovine-caprine, pentru asigurarea unui cuantum cât mai apropiat de cel unitar planificat în PS.

Ordinul mai prevede realocarea sumei de 4,85 de milioane de euro aferentă Ecoschemelor PD-05-PD-08 către PD – 03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri.

Astfel, cuantumurile unitare stabilite vor fi de 97,5715 euro (pe hectar/cap animal/UVM – după caz) pentru intervenţia PD-01 Sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilităţii (BISS); 51,1365 euro, pentru PD-02 Sprijin redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilităţii (CRISS); 60,2988 de euro – PD-03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri; 73 de euro – PD-04 Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil; 98,8 euro – Practicarea unei agriculturi prietenoase cu mediul în fermele mici (gospodăriile tradiţionale); 102,6 euro – PD-06 Înierbarea intervalului dintre rânduri în plantaţiile pomicole, viticole, pepiniere şi hameişti; 100,18 euro – PD-07 Creşterea nivelului de bunăstare a vacilor de lapte, 109,52 de euro – PD-08 Măsură pentru bunăstarea tineretului bovin la îngrăşat.

De asemenea, pentru intervenţia PD-09 – Sprijin cuplat pentru venit-Soia, cuantumul 0unitar final (euro ha/cap animal/UVM – după caz) este de 195 euro, pentru PD-10 Sprijin cuplat pentru venit-Lucernă – 101 euro, PD-11 Sprijin cuplat pentru venit- Leguminoase pentru industrializare – mazăre de grădină, fasole boabe şi fasole păstăi – 279,5 euro, PD-12 Sprijin cuplat pentru venit-Cânepă – 318,5 euro, PD-13 Sprijin cuplat pentru venit-Orez – 786,5 euro, PD-14 Sprijin cuplat pentru venit-Sămânţă de cartof – 2.001 euro, PD-15 Sprijin cuplat pentru venit – Hamei – 599,91 de euro, PD-16 Sprijin cuplat pentru venit-Sfecla de zahăr – 1.170 de euro, PD-17 Sprijin cuplat pentru venit- Legume cultivate în câmp pentru consum în stare proaspătă sau destinate industrializării (tomate, castraveţi, ardei, vinete) – 1.600 de euro, PD-18 Sprijin cuplat pentru venit-Legume cultivate în sere şi solarii (tomate, castraveţi, ardei, vinete) – 2.100 de euro, PD-19 Sprijin cuplat pentru venit-Fructe (prune, mere, cireşe, vişine, caise şi piersice) – 737,1 euro.

Intervenţia PD-20 Sprijin cuplat pentru venit – Seminţe pentru plante furajere are stabilit un cuantum unitar de
260 de euro; PD-21 Sprijin cuplat pentru venit – vaci de lapte – 345,6927 de euro; PD-22 Sprijin cuplat pentru venit- carne vită
– 321,1140 de euro; PD-23 Sprijin cuplat pentru venit – bivoliţe de lapte – 186,5208 euro; PD-24 Sprijin cuplat pentru venit – ovine-caprine – 17,8508 euro; PD-25 Sprijin cuplat pentru venit pentru viermii de mătase – 0,1796 de euro.