Dezastru la Agricultură după control: bani pentru terenuri fictive, angajări pe relaţii

29 06. 2012
bologa_68921500

Preluarea portofoliului la Ministerul Agriculturii de către Daniel Constantin a fost urmată de o anchetă a Corpului de Control al ministrului la instituţiile subordonate, a declarat pentru ECONOMICA.NETCătălin Bologa, consilier al Ministrului pe probleme de control. Funcţionarii de la Agricultură  au verificat modalitatea în care fostul management şi-a respectat atribuţiile, iar în paralel, la  instituţiile subordonate MAPDR s-a desfăşurat şi o misiune de audit. „Am vrut să vedem dacă s-au respectat atribuţiile de management pe care le-a avut fiecare director general. Rapoartele Corpului de Control sunt încheiate, sunt la mapa Ministrului, motiv pentru care nu pot să intru în detalii. Nu s-au descoperit lucruri grave, dar au fost câteva lucruri care ţin de un management defectuos”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Bologa.

Bani pentru terenuri inexistente

Potrivit consilierului ministerial, la Agenţia de Plăţi pentru Intervenţie în Agricultură (APIA), instituţie prin care fondurile europene ajung la agricultori, s-a descoperit că s-au făcut plăţi pentru suprafeţe inexistente. „La APIA au fost situaţii cand au fost plătite suprafeţe care erau sub control administrativ, în urma unor supradeclarări. Cele mai multe dintre aceste supradeclarări se reglează în urma controlului administrativ. Nu este neapărat nevoie să vorbim în acest caz despre o fraudare, ci de o reaşezare. Unii declară mai mult, alţii mai puţin,unii declară şi loturi pe care nu le au. Vor da banii înapoi şi vor fi sancţionaţi. Pe o perioadă de 1-3 ani nu vor mai putea accesa subvenţii”,  ne-a explicat Bologa.

Angajări pe relaţii la APDRP  

La Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), instituţie care asigură implementarea tehnică şi financiară a Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, corpul de control suspicionează că unele posturi au fost ocupate ca urmare a unor relaţii. „La APDRP am avut situaţii de proastă gestionare a concursurilor de angajare şi unele procese administrative. Cu angajările au fost la limita legii. Ei nu au publicat  în presă sau pe site-ul instituţiei anunţul de angajare. Au lipit doar un afiş pe uşa instituţiei. Nu este ilegal ce au făcut, dar  în mod normal ar fi trebui să pună anunţul pe site-ul instituţiei. Cât timp recurgi la asemenea metode de a anunţa scoaterea unui post la concurs, pot exista suspiciuni, dar este greu de dovedit”, mai spune Bologa. 

Contracte supraevaluate la ANIF

Din controlul de la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) au rezultat nereguli în ceea ce priveşte atribuirea unor contracte. „Este vorba despre contracte supraevaluate şi contracte care şi-au depăşit bugetul alocat la momentul atribuirii chiar de 2.3 ori”, a mai explicat consilierul, potrivit căruia, în cazul ANIF controlul iniţial va fi urmat şi de un altul mai amănunţit, care va viza strict problemele descoperite în primă fază. 

Ce va urma

Odată rapoartele de control finalizate, acestea trebuie să fie aprobate de Ministrul Agriculturii care va lua şi măsurile necesare de sancţionare a celor care se fac vinovaţi de management defectuos, dacă este cazul. „Fiecare notă de control are un capitol final de concluzii şi propuneri, dar ministrul este acela care  dispune. Unele concluzii sunt îndreptate către ale instituţii ale statului, cum ar fi DNA, Parchet, Poliţie, Ministerul de Interne, altele se referă la măsuri administrative, din interiorul ministerului”, a mai declarat Cătălin Bologa.

La începutul unii iunie, Ministrul Agriculturii a numit directori noi atât la Agenţia Domeniilor Statului, cât şi la ANIF şi APIA. La ADS s-au descoperit redevenţe nerecuperate de 375 de milioane de lei, iar instituţia este controlată de Corpul de Control al Prim-Ministrului.