Ministerul Agriculturii pregăteşte o lege destinata dezvoltării raselor de porci Bazna şi Mangaliţa

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) are în plan elaborarea unui program pentru dezvoltarea raselor de porci Bazna şi Mangaliţa, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei, transmis marţi AGERPRES. 
Economica.net - mar, 07 nov. 2017, 11:23
Ministerul Agriculturii pregăteşte o lege destinata dezvoltării raselor de porci Bazna şi Mangaliţa
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, s-a întâlnit, pe 6 noiembrie, cu reprezentanţi ai crescătorilor de porci din rasele Bazna şi Mangaliţa. Alături de ministru, la întâlnire au participat directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie, Iacob Lelior, precum şi experţi din cadrul Direcţiei Generale Politici Agricole şi reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). 

„În cadrul şedinţei a fost prezentat un program de dezvoltare a raselor de suine româneşti prin creştere şi multiplicare în regim tradiţional – Bazna şi Mangaliţa. Cu această ocazie, crescătorii de suine i-au prezentat ministrului Petre Daea situaţiile cu efectivele de porci de Bazna şi Mangaliţa pentru a avea o imagine de ansamblu şi a putea construi programul pornind de la date concrete. În acest sens, MADR va realiza, în perioada următoare, un proiect de act normativ pentru a crea cadrul legal în vederea implementării acestui program. Programul este iniţiat de către Agenţia Naţională pentru Zootehnie şi se adresează fermelor de subzistenţă cu un efectiv de la minim cinci capete la 20 de capete şi îşi propune dezvoltarea efectivelor existente de rase de suine aflate în conservare (Bazna şi Mangaliţa), creşterea şi multiplicarea grăsunilor în regim tradiţional, realizarea unui ansamblu de exploataţii specifice”, se menţionează în comunicatul citat. 

Potrivit MADR, un rol important în implementarea acestui program îl are Agenţia Naţională pentru Zootehnie care identifică producătorul, îl înregistrează în program, asigură livrarea grăsunilor, monitorizează activitatea, stabileşte contractul cadru de livrare dintre producător şi procesator, asigură încheierea contractului de achiziţii de purcei. 

În plus, programul are ca scop creşterea efectivelor de scroafe de reproducţie aflate în crescătorii de rase autohtone, Bazna şi Mangaliţa, precum şi creşterea producţiei de carne de porc din rasele menţionate. Totodată, se doreşte asigurarea necesarului de carne provenit de la aceste rase pentru sectorul de procesare. 

Programul destinat dezvoltării raselor de porci Bazna şi Mangaliţa urmează campaniei „Alege Oaia!”, pe care Ministerul Agriculturii a lansat-o pe data de 26 octombrie, la Romexpo, în cadrul târgului INDAGRA 2017. În demersul său, MADR are sprijinul tuturor crescătorilor de ovine din România, care doresc, prin intermediul acestei campanii, să determine consumatorii să manifeste mai mult interes pentru carnea de oaie şi preparatele din carne de oaie.

Te-ar mai putea interesa și
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece mai mult timp aşa cum ne place, vin către voi cu o opţiune demnă de......
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...