Ministerul Agriculturii, restructurat în septembrie
„Ministerul Agriculturii are un proiect pe care am vrut să-l trecem ieri ca ordonanţă ca să restructurăm toată activitatea ministerului. Nu s-a putut, pentru că s-a opus Ministerul Justiţiei. S-a transformat până la urmă într-un proiect de lege pe care vrem să-l trecem în toamnă cu prioritate, în primele săptămâni, astfel încât să se reorganizeze tot ce înseamnă activitatea ministerului”, a spus Constantin.
El a spus că va fi făcută o evaluare prin care se va stabili câte posturi vor rămâne în urma restructurării.
„Cel mai important lucru care se va întâmpla în Ministerul Agriculturii va fi în luna septembrie, când vom avea o restructurare. Vor fi instituţii care se vor crea, instituţii care vor avea posibilitatea să aibă şi venituri extrabugetare, astfel încât să îşi susţină salariile din acele venituri, dar nu cred că putem să vorbim de concedieri”, a adăugat Constantin.
Acesta a mai spus că, în schimb, vor dispărea posturile vacante