Peste un miliard de lei la rectificarea bugetară pentru Agricultură

Ministerul Agriculturii va beneficia, în urma rectificării bugetare, de peste un miliard  de lei. Mare parte din aceasta sumă va fi alocată pentru despăgubirea celor 170.000 de fermieri afectaţi de seceta din acest an. Banii vor ajunge la agricultori, cel mai probabil, până la finele acestui an.
Economica.net - mar, 20 oct. 2015, 11:41
Peste un miliard de lei la rectificarea bugetară pentru Agricultură

Ministerul Agriculturii va primi după rectificarea bugetară peste un miliard de lei, a declarat astăzi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Potrivit acestuia, suma este compusă din 640 de milioane de euro pentru despăgubirea fermierilor afectaţi de secetă, 106 milioane de euro pentru plata subvenţiei la motorină, iar diferenţa este o sumă pe care Ministerul a cedat-o bugetului consolidat la rectificarea precedenta pentru a ajuta celelalte ministere in procesul de cofinanţare a fondurilor europene. „Acum avem nevoie, pe final de an, de acea sumă, şi o primim înapoi practic”, a explicat ministrul.

Potrivit acestuia, seceta a creat cele mai mari probleme cultivatorilor de legume. „De exemplu, pentru persoanele fizice suma maximă poate ajunge la 1.100 de lei pe hectar, la persoanele juridice suma poate fi de cel mult 2.200 de lei pe hectar. La cartof, plafonul maxim la persoane fizice este de 850 de lei pe hectar”, explică Constantin.

Agricultorii care au avut însă pagube pe mai puţin de 30% din suprafaţa cultivată nu vor primi despăgubiri. „Nu putem (să acordăm despăgubiri n. red.). Regulamentul european impune ca despăgubirile să se acorde pentru cei care au pagube mai mari de 30%. Mi-aş fi dorit să acordăm mai uşor şi mai repede aceste sume, suntem sub patronajul regulamentelor europene, trebuie să avem grijă cum cheltuim nu doar fondurile europene, ci şi pe cele de la bugetul de stat. Orice ajutor pe care îl acordăm oricărui beneficiar trebuie să se conformeze regulilor ajutorului de stat”, a declarat Constantin.

Când se dau banii

Ministrul Agriculturii spune că speră ca fermierii să primească despăgubirile până la finele acestui an, dar că efortul este uriaş pentru că sunt 170.000 de cereri. „Aveam varianta prin care puteam să plătim ca exceptare de la regulamentul european, dar nu se calificau persoanele fizice, ci numai persoanele juridice, sau varianta în care notificăm Comisia Europeană pentru o schemă de ajutor de stat. Asta şi facem, azi notificăm (Comisia Europeană n. red.). Acordul de principiu sigur că îl avem, după care primim cererile şi vom plăti aceste despăgubiri. Sper să avem capacitatea să plătim aceste fonduri până la sfârşitul anului 2015 pentru că efortul este uriaş. Sunt peste 170.000 de cereri care trebuie primite, verificate şi apoi plătite către beneficiari. Un efort care nu va fi uşor şi pe care trebuie să îl facă APIA”, a mai declarat Constantin.

Te-ar mai putea interesa și
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Papa Leon al XIV-lea a încheiat miercuri anul în care a fost ales la conducerea Bisericii Catolice avertizând, în perspectiva noului an care începe, asupra planurilor de "cucerire" a lumii prin......
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
Fiica Elenei Lasconi, Oana Lasconi, cunoscută pentru activitatea sa în zona de gaming și ajunsă în atenția publicului ...
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de Anul Nou în care îşi exprimă încrederea că "putem depăşi greutăţile" ...
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan nu se dezice nici măcar în mesajul de Anul Nou și declară intransigent război corupției, ...