Ministerul Agriculturii vrea depozite de legume şi fructe, pentru preţuri mai mici

Economica.net
16 05. 2012
legume_84546500

Întrebat cum explică diferențele mari dintre prețurile legumelor și fructelor la producător și cele practicate în piețe, Constantin a răspuns că sunt mai multe cauze, printre care înfiinţarea cu întârziere a unor culturi, iar pe de altă parte, lipsa de organizare a pieței, care ca efect încasarea celei mai mari părţi a câştigurilor de către intermediari şi comercianţi, şi nu de către producători.

„Din acest punct de vedere avem în analiză în momentul de față să organizăm pe fiecare filieră de produs piața ceva mai bine. Unul din exemple, chiar la legume-fructe, se referă la constituirea și stimularea grupului de producători în continuare astfel încât să avem cât mai mulți oameni care se constituie într-o astfel de formă asociativă”, a spus Constantin.

El a adăugat că statul poate să vină în sprijinul lor agricultorilor pentru înfiinţarea de depozite.

„Vrem să venim, pentru organizațiile profesionale cu un parteneriat public-privat, posibil cu ADS, să fie partener din partea statului, astfel încât să înfiinţăm acele centre de depozitare de legume și fructe. Producătorul să se ocupe de producție, așa cum este normal, depozitul respectiv, comerciantul, să se ocupe de vânzările celor care sunt în grupul respectiv de producători. În felul acesta cred că putem să avem produse și mai ieftine, de o calitate și mai bună, și producătorul să se ocupe de ceea ce a învățat și să beneficieze de profitul respectiv. Aceste parteneriate se vor desfășura pe o perioadă de cinci sau zece ani, în funcție de cum vor ieși calculele economice, după care dacă organizația respectivă a manifestat progres în desfășurarea activității, statul se va retrage și va rămâne organizația respectivă cu acel depozit”, a mai spus ministrul Agriculturii.

Legumele şi fructele nu se vor mai scumpi în perioada următoare

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că nu crede că preţurile legumelor şi fructelor vor creşte în perioada următoare, pentru că oferta se va majora ca urmare a apariţiei pe piaţă a produselor autohtone.

„Nu cred că vor fi măriri de preţuri în această perioadă, mai ales la legume-fructe, pentru că încep să apară produsele româneşti şi atunci nu cred că putem vorbi de scumpiri”, a spus Constantin, întrebat dacă anticipează majorări de preţuri.

El a afirmat că pentru a se putea şti dacă sunt oportune majorări dau diminuări ale preţurilor alimentelor ar trebui ca piaţa să fie organizată mai bine.

„Atunci putem analiza dacă este fundamentată o anumită scumpire sau trebuie să scadă preţul la un anumit produs. Atâta timp cât piaţa nu este organizată aşa cum trebuie pe toată filiera de produs nu putem să avem estimări precise în această direcţie”, a arătat ministrul.