Ministerul Agriculturii vrea un act normativ pentru reducerea la maximum 30 de zile a termenului de rambursare a TVA

Economica.net
15 09. 2015
agricultura_468889__18112900

‘Discutăm în această perioadă cu Ministerul Finanţelor şi cu ANAF. Principala problemă pe care o avem este rambursarea TVA. Avem şi măsura de taxare inversă pentru cereale şi alte măsuri care pun presiune pe agenţii economici. Din acest motiv, trebuie să intrăm în normalitate. Pe zona de agricultură noi vrem să facem chiar un act normativ prin care, dacă nu chiar în 20 de zile, cât am dori noi, în cel mult 30 de zile, să fie rambursarea pentru agenţii economici din agricultură şi industrie alimentară’, a explicat Constantin.

Despre necesitatea reducerii termenelor de rambursare a TVA a vorbit şi reprezentantul companiei de consultanţă Deloitte Vlad Boeriu. El susţine că acesta ar fi următorul pas ce trebuie făcut în sprijinul firmelor, după reducerea TVA la 9% pentru produsele alimentare, scrie Agerpres.

‘Cred că mai sunt paşi de făcut. Un prim pas ar fi reducerea sau simplificarea procedurii de rambursare a TVA. Acum, foarte mulţi producători sunt afectaţi de achiziţiile pe care le fac cu TVA 24% pentru combustibil, utilităţi, ambalaje şi aşa mai departe şi, în continuare, procedura de rambursare de TVA este una greoaie. Trebuie să aştepte luni de zile pentru a primi această rambursare, deşi Uniunea Europeană a avertizat în mai multe rânduri că procedura curentă este una care nu e conformă cu principiul neutralităţii TVA’, a spus Vlad Boeriu.