Ministerul Cercetării propune asigurarea unei finanțări de 524 de milioane de euro pentru realizarea interoperabilității bazelor de date actuale – surse Agerpres

17 08. 2023
personal_computers_market1_60312800

„Sunt patru linii de finanţare care totalizează 524 milioane de euro care vor putea să fie accesaţi de minimum 30 de instituţii publice din România, care să facă migrarea bazelor de date actuale într-un format de tehnologie a anului 2024 şi care să poată să fie interoperabile între ele. (…) Asigurăm capacitate de procesare, viteză de calcul pentru ca să ai acces în timp instant la aceste date şi să ai asigurată securitatea cibernetică,”, au precizat sursele citate.

Conform acestora, migrarea acestor date va trebui să ofere servicii „directe” şi „clare” pentru minimum 3 milioane de persoane.

„Principiul de bază vor fi acele baze de date care au cei mai mulţi utilizatori şi cele mai multe solicitări şi care pot să fie aduse cel mai rapid în cloud-ul guvernamental. Acesta este criteriul de selecţie a lor. Până în 2026, trebuie să ajungem să le migrăm. Credem că va fi şi mai rapid decât 2026. În acelaşi timp, asigurăm capacitate de procesare, viteză de calcul pentru ca să ai acces în timp instant la aceste date şi să ai asigurată securitatea cibernetică. Vom lucra cu cele mai noi tehnologii din lume, aşa profilăm modul în care vor rula tehnologiile în cloud”, au explicat sursele citate.