Ministerul Comerțului din China critică decizia UE de a impune tarife vamale suplimentare pentru importurile de mașini electrice, dar anunță că va continua negocierile cu Bruxelles-ul
Consultările cu UE la nivelul echipelor tehnice continuă şi sunt programate să se reia luni, au informat autorităţile chineze.
„China se opune ferm proiectului final al UE, dar, de asemenea, constată determinarea politică a UE de a continua rezolvarea problemei prin negocieri”, a precizat Ministerul Comerţului de la Beijing.
Instituţia a lansat ideea oferirii „unui angajament flexibil de preţ”, un preţ minim convenit al vehiculului importat, pentru a răspunde temerilor din Europe că vehicule electrice ieftine din China vor inunda piaţa europeană. În comunicatul de vineri, Ministerul Comerţului şi-a exprimat speranţa că o astfel de abordare „va evita escaladarea fricţiunilor comerciale”.
„Partea chineză a ascultat cu atenţie solicitările şi opiniile celor din industria chineză şi europeană şi a demonstrat o atitudine deschisă, de cooperare, şi flexibilitate maximă în timpul consultărilor”, se arată în comunicat.
Instituţia dă asigurări că statul chinez va lua toate măsurile pentru a proteja interesele firmelor din China.
Decizia UE va afecta comerţul Chinei cu Europa, va întârzia pe continent tranziţia spre o energie sustenabilă şi va întârzia progresele în cadrul „eforturilor globale comune de a gestiona schimbările climatice”, susţine Ministerul Comerţului de la Beijing.
Tarifele vamale provizorii care se aplică din 5 iulie celor trei producători chinezi din eşantion sunt de 17,4% pentru automobilele BYD, de 19,9% pentru automobilele Geely şi de 37,6% pentru automobilele SAIC.