Ministerul Comunicaţiilor şi al Finanţelor discută un proiect prin care firmele să poată achita online taxele şi impozitele

Ministerul Comunicaţiilor şi Ministerul Finanţelor sunt în discuţii privind materializarea unui proiect prin care persoanele juridice să poată achita online taxele şi impozitele prin ghişeul.ro, a anunţat, vineri, la Alba Iulia, ministrul Delia Popescu.
Economica.net - vin, 02 dec. 2016, 14:37
Ministerul Comunicaţiilor şi al Finanţelor discută un proiect prin care firmele să poată achita online taxele şi impozitele

‘Suntem în discuţii în momentul de faţă cu Ministerul Finanţelor Publice şi sperăm să putem finaliza acest proiect pentru persoanele juridice’, a spus ministrul Comunicaţiilor, Delia Popescu, întrebată când anume se va dezvolta şi pentru societăţile comerciale partea de plată electronică prin ghişeul.ro.

Popescu a adăugat că speră ca acest lucru să se întâmple cât mai repede.

‘Este un proiect al nostru pe care sperăm să-l finalizăm împreună cu colegii de la Ministerul Finanţelor, pentru că legislaţia pe zona de ghişeul.ro este făcută în parteneriat între Ministerul Comunicaţiilor şi Ministerul Finanţelor. Sperăm să vă dăm această veste cât mai repede, că şi persoanele juridice vor putea să plătească prin intermediul ghişeului.ro’, a adăugat Delia Popescu.

Angajaţi ai Primăriei Alba Iulia i-au prezentat, vineri, ministrului o parte dintre soluţiile informatice implementate de municipalitate cu ajutorul fondurilor europene, respectiv ‘Servicii eficiente de administraţie şi managementul teritoriului’ şi ‘Sistem informatic pentru implementarea modelului de management al relaţiilor cu cetăţenii în administraţia publică locală’.

Mai exact, ministrului i s-au prezentat detalii despre două componente – cea de plată electronică pe portalul extern al Primăriei şi cea de Dispecerat -, management al relaţiilor cu cetăţenii, inclusiv cu harta de interacţiuni. Delia Popescu a urmărit o statistică a plăţilor taxelor şi impozitelor locale efectuate prin ghişeul.ro, precum şi a numărului de sesizări venite din partea cetăţenilor, care au crescut constant de la an la an.

‘Este important să putem face astfel de proiecte, alături de cetăţeni, şi mai ales pe zona de taxe şi impozite. Nimeni nu a scăpat de taxe şi impozite. Drept urmare, relaţionarea cu instituţiile publice, mai ales pe subiectul acesta, care este unul delicat, trebuie facilitată şi trebuie să-i dăm cetăţeanului mai multe facilităţi prin care să interacţioneze cu statul. Nu una singură. Ghişeul, ca unică soluţie, nu mai poate reprezenta viitorul şi astfel de soluţii reprezintă o viaţă normală, până la urmă, pentru noi toţi’, a declarat ministrul Delia Popescu.

Ministrul Comunicaţiilor a participat, vineri, la conferinţa de lansare a proiectului pilot ‘Alba Iulia Smart City’.

Te-ar mai putea interesa și
Federaţia Germană de Fotbal a avut un profit de 30 de milioane de euro în 2024
Federaţia Germană de Fotbal a avut un profit de 30 de milioane de euro în 2024
Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a înregistrat un profit de 30 de milioane de euro în anul financiar 2024, a anunţat forul în raportul financiar publicat vineri, relatează DPA, transmite......
Trump nu mai dorește relaxarea sancțiunilor impuse Iranului și amenință cu noi bombardamente, după ce ayatollahul Ali Khamenei a clamat victoria în fața SUA
Trump nu mai dorește relaxarea sancțiunilor impuse Iranului și amenință cu noi bombardamente, după ce ayatollahul Ali ...
Preşedintele american Donald Trump a afirmat vineri că a încetat orice efort de relaxare a sancţiunilor împotriva Iranului ...
Peste 12,8 milioane de litri de apă au fost distribuiți în două săptămâni în județul Mureș ca urmare a poluării cu sare a râului Târnava Mică
Peste 12,8 milioane de litri de apă au fost distribuiți în două săptămâni în județul Mureș ca urmare a poluării ...
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş, cu sprijinul logistic al inspectoratelor din Timiş, ...
Impozitul pe apartament, casă și teren va fi crescut la anul. Anunț de la Bolojan
Impozitul pe apartament, casă și teren va fi crescut la anul. Anunț de la Bolojan
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că impozitele pe proprietate şi pe capital vor fi mărite, foarte probabil, ...