Ministerul Comunicaţiilor va elabora o strategie naţională de inteligenţă artificială

Economica.net
26 11. 2018
matrix_7645495867_76162300

„Următoarea strategie la care va lucra ministerul este cea de inteligenţă artificială. Inteligenţa artificială în acest moment este unul dintre cele mai fierbinţi subiecte pe agenda europeană. Cu siguranţă este nevoie să ne uităm mult mai atent la ea, de la juriştii care vorbesc despre etică, la oamenii care vorbesc despre digitalizarea industriei şi, cu atât mai mult, oamenii care lucrează cu date şi lucrează în zona de telecomunicaţii”, a spus oficialul ministerial.

Potrivit acesteia, unele ţări europene deja au lansat o strategie pentru inteligenţa artificială.

„Cred că şi noi avem nevoie de aşa ceva. Unul dintre motive este că trebuie să regândim sistemul de educaţie, în aşa fel încât să pregătim oamenii care vor lucra în acest domeniu, ceea ce înseamnă că avem nevoie de alte competenţe şi e nevoie de o discuţie largă cu colegii din industrie şi cu cei din educaţie despre care sunt competenţele de care avem nevoie pentru a dezvolta inteligenţa artificială”, a arătat Catrina.

Totodată, este nevoie de o discuţie în zona de reglementare, de o discuţie despre interoperabilitatea şi disponibilitatea datelor, despre datele deschise, pentru că fără date inteligenţa artificială nu se poate dezvolta, a continuat ea.

Secretarul de stat a mai spus că România este una dintre ţările în care se lucrează foarte mult mai ales în zona de start-up-uri din sectorul inteligenţei artificiale, precum UiPath, ajunsă celebră la nivel internaţional. Sunt foarte multe firme noi, dar, pentru ca ele să poată creşte, au nevoie de date.

„Pentru a avea aceste date, este nevoie de reglementări de proprietate, de disponibilitatea de transparenţă a datelor, pe care încă nu le avem aşa de integrat. Pot să fie date medicale, pot să fie date personale, inteligenţa artificială lucrează cu date anonimizate, deci nu se pune problema că cineva ar avea acces la datele tale personale, ci la date agregate, astfel încât să se poată face studii pe un set larg de date şi să genereze plus valoare”, consideră ea.

Catrina a subliniat că industria are nevoie de o strategie care să-i spună că România vrea şi poate să joace pe piaţa inteligenţei artificiale.

„Pentru asta, România trebuie să facă două lucruri: să-şi redeseneze sistemul educaţional astfel încât să creeze competenţele necesare pentru inteligenţa artificială şi să se uite la zona de date, astfel încât cei care dezvoltă inteligenţa artificială să poate crea plus valoare. Aşa că spun ceea ce spun de regulă: în inteligenţa artificială avem nevoie de mai multe femei şi de mai mulţi oameni care vin cu alte background-uri decât zona de IT, pentru că atunci soluţiile oferite de inteligenţa artificială vor fi altele decât reţelele sociale”, a adăugat oficialul.

Ea a arătat că inteligenţa artificială este şi una dintre priorităţile României la preşedinţia Consiliului UE.

„Vom contribui substanţial la dezbaterea europeană pe acest domeniu şi de-asta îmi şi doresc să fim, acolo unde ştim, cu un pas înaintea dezbaterii europene, nu în urma ei, iar europenii se uită la noi cu atenţie şi ascultă de mult ori cu respect ceea ce spunem în acest domeniu”, a mai spus Catrina, prezentă la conferinţa organizată de Prysmian Group şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare.